Explozia produsă în subteranul Minei Uricani, județul Hunedoara, s-a soldat cu patru victime. Pe 30 octombrie 2017, un miner a murit chiar în zona în care s-a produs deflagrația, iar un altul a decedat Spitalul de Arşi din Bucureşti, din cauza arsurilor grave suferite, notează Agerpres.ro.

„Urmarea analizării tuturor documentelor, din coroborarea declaraţiilor martorilor cu nota de constatare la faţa locului şi cu concluziile expertizei tehnice efectuate de către INCD INSEMEX Petroşani, cauza producerii evenimentului din data de 30.10.2017, ora 7.00, de la Mina Uricani, o constituie utilizarea rechizitelor de fumat într-un spaţiu în care exista o acumulare de metan, care a provocat o explozie de mică intensitate a amestecului aer-metan format pe aliniamentul Planului înclinat nr. 15, între prima atacare şi suprafaţă. Metanul a provenit din spaţiul exploatat prin construcţiile de izolare ale celor două atacări aferente planului înclinat nr. 15”, au precizat specialiștii din cadrul ITM Hunedoara.


Serial Libertatea,”Ultima tonă. Am fost mineri la Uricani”. O lume care dispare și lasă în urmă vieți înecate cu praf negru de cărbune…


Ancheta ITM Hunedoara a durat aproape cinci luni în acest caz deaorece a fost nevoie de o expertiză tehnică efectuată „cu mare atenţie şi profesionalism” de specialiştii de la INSEMEX Petroşani.

Dosarul complet, ce cuprinde procesul verbal de cercetare, expertizele, anexele și declarațiile, a fost trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani.

Specialiștii ITM Hunedoara au descoperit, în urma anchetei, că nu au fost respectată o hotărâre de guvern din 2006 care interzice „cu desăvârşire” utilizarea flăcării deschise, ori introducerea de ţigări, chibrituri, brichete sau telefoane mobile în exploatările miniere de subteran.

„Deşi HG 1049/2006 interzice cu desăvârşire utilizarea folosirea flăcării deschise şi fumatul precum şi introducerea oricăror rechizite de fumat (ţigări, chibrituri, brichete, telefoane mobile etc) s-a constatat că nu au fost respectate prevederile actului normativ”, arată ITM Hunedoara.

Totodată, anchetatorii au constatat și alte încălcări ale normelor de securitate şi sănătate în muncă. Responsabilii nu au verificat ca în subteran să nu fie introduse țigări sau alte obiecte denumite „rechizite de fumat și nu au făcut controale pentru a măsura concentrația de metan, așa cum prevede fișa postului.

Potrivit sursei citate, ancheta ITM Hunedoara a concluzionat că „factorul uman a fost decisiv în declanşarea exploziei de la Mina Uricani”. Deși explozia a fost de mică intensitate, aceasta a dus la decesul a două persoane.

ITM Hunedoara mai arată că pe parcursul anului 2017 inspectorii de muncă au efectuat la unităţile miniere din Valea Jiului un număr de 173 zile de control, soldate cu 20 controale la Societatea de Închideri de Mine Valea Jiului şi 25 controale la Complexul Energetic Hunedoara SA.


Citește și #salvatipipera / Unde se vor construi stațiile de metrou Pipera 2 și Pipera 3


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News