Joi seară, pompierii au fost solicitați să intervină în centrul Timișoarei, la etajul al treilea al Palatului Dicasterial, după ce au fost anunțați prin 112 că a izbucnit un incendiu.

Salvatorii au stabilit, vineri, și care este cauza. Ei spun că de vină a fost „efectul termic al curentului electric”, adică un cablu electric care s-a supraîncălzit și a luat foc.

„Vă informăm că, în urma cercetărilor făcute la locul intervenției, s-a stabilit cauza probabilă a incendiului la Palatul Justiției din Timișoara. Cauza probabilă a incendiului a fost: efect termic al curentului electric”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat.

Pompierii militari spun că în timpul incendiului au ars materiale combustibile, dar nu spun despre ce materiale este vorba. Spațiul care era cât pe ce să se facă scrum aparține Judecătoriei Timișoara, iar focul a afectat un birou al grefierilor.

Din fericire, nu au fost victime, însă oamenii au fost evacuați din clădire. Reprezentanții Judecătoriei Timișoara spun că au ars hârtii și documente.

„În jurul orei 18:30, la unul din birourile aflate la etajul 3 al Palatului Dicasterial din Timișoara s-a declanșat un incendiu, fiind anunțate în scurt timp organele ISU Timiș pentru a interveni în vederea stingerii acestuia. Incendiul a fost lichidat de către pompierii ajunși la fața locului, toate persoanele care lucrează în cadrul Judecătoriei Timișoara autoevacuându-se în condiții de siguranță. Nu au existat victime, iar în ceea ce privește pagubele materiale, până în acest moment vă putem aduce la cunoștință că ele sunt reprezentate de elemente de birotică, urmând a reveni cu mai multe detalii ulterior, după finalizarea inventarului”, susțin reprezentanții Judecătoriei Timișoara.

Citește și: VIDEO/ Un economist cu 26 de invenții a dat în judecată Guvernul pentru că ”a sărăcit România”

 
 

Urmărește-ne pe Google News