„Pentru a încerca stabilirea etiologică a trombozei sinusurilor venoase se vor efectua investigaţii complexe de anatomie patologică, toxicologie, tanatochimie, hormonale, bacteorologice şi serologice. Numai după ce vom avea toate aceste rezultate vom putea răspunde la întrebările din ordonanţa procurorului”, a spus prof. dr. Dermengiu.
El a menţionat că se ştie că se întâmplă astfel de lucruri, care sunt asociate cu diferite infecţii, diferite tulburări hormonale. „Dar asta se va vedea după efectuarea tuturor analizelor. Rezultatele finale le vom avea după 3 – 4 săptămâni”, a precizat directorul IML.
Medicii de la Institutul de Medicină Legală au efectuat, vineri dimineaţa, examenul anatomo-patologic cerut prin ordonanţa Procuraturii la solicitarea familiei deputatei Liana Dumitrescu.
Deputatul Liana Dumitrescu, reprezentantă a minorităţii macedonene în Parlamentul României, a murit joi dimineaţă, la ora 9,30. Parlamentarul a intrat în stop cardiac la ora 8,45, după care, timp de 45 de minute, i s-au efectuat manevre de resuscitare, fără să fie posibilă reluarea activităţii cardiace.