Suntem dili toți,cum să ajungem la dictatură dacă ea este aici,cine ne conduce acum?PSD fost FSN,fost PCR,cu singura observație că aplică ordinele(nu ordonanțele) șefilor UE,își iau și ei para-ndărătul și turcul plătește(noi fraierii de serviciu).
Ei cred saracii ca dictatura e un fel de video game. Te joci toata noaptea cu prietenii iar ziua te trezesti la 7 si mergi la cursuri. Un fel de autism cu accente universitare.
Normal, pentru că habar nu au ce înseamnă. Li se pare ceva cool şi antitistem să se p... împotriva vântului. Că doar într-o dictatură s-ar plimba pe unde ar avea ei chef, ar înjura pe cine vor ei pe net fără nicio problemă, ar sta acasă până pe la 25-30 de ani pe capul părinţilor, şi-ar schimba genderul în funcţie de fazele lunii, s-ar face influensări şi videochatiste, şi mai ales, respectivul dictat.. pardon, Lider, cum e la modă, le-ar permite să vorbească tot ce le trece prin cap, inclusiv să-l critice, fără niciun fel de consecinţe. Aş fi curios de ce părere are aceeaşi grupă de vârstă despre interzicerea feisbucului şi instagramului la lucru sau la şcoală.

Mda”Vechea„formula”-cu tineri razgâiați, carora li s-a urât de atâta bine!Din pacate și mulți pensionari resping demersul noii generații: „sa munceasca,ca și noi am muncit”-(uitând ca nu ca sa munceasca cum munceau ei acum 40 de ani- s-au pregatit tinerii)!Nu propagandist de doi lei!Tinerii„au sentimentul ca NU AU NICI UN VIITOR in țara „guvernata”de jalnicele marionete ale„multinaționalelor”aliaților(care nu sunt deloc multi naționale)!

Lasă că aveam un viitor luminos în lumea comunistă. Să muncim ce vrea statul, unde vrea statul. Năcazu' dacă voiai altceva, doar nu era după tine. Te pomeni că socialismul şi prorusismul sunt foarte populare în România, ce zici?

Si vrei multinationale ruze? Acum fii cinstit si spune ca Romania are foarte multe firme 100% romanesti.
47% dintre elevii românii citesc un text și nu îl înțeleg. Acum 10 ani rata era de 45%. Aia de acum 10 ani de 15 ani au acum 25 și fac parte din categoria de 41% care sunt de acord cu o dictatura. Oare e vreo corelație între faptul ca jumătate dintre tineri nu înțeleg ce citesc și nu au capacitatea sa înțeleagă asi faptul ca ar accepta ceva ce nu cunosc? Haha
Sa-a saturat lumea de hotii din "democratie".
Sa nu uitam ca pe vremea "dictatorului" Ceausescu nu se putea fura in halul in care se fura in ziua de azi.
Sondajul globsec seamana cu sondajele pad care o dadeau pe Firea la un procent in spatele lui N. Dan. După alegeri, diferența a fost de 25%. 48% încredere în Guvern și 44% încredere în Parlament nu par procente pentru instituțiile politice ale Romaniei anului 2024. În sondajele făcute în România, Guvernul și Parlamentul au fost constant la sub 20% încredere în ultimii ani, iar partidele politice undeva în jur de 10%. Procentele de mai sus corelează cu încrederea în personalitățile politice din România, dintre care puține au trecut de 30%. Dacă încrederea în Guvern și în Parlament, aflate la final de mandat, are patru în fata, înseamnă că ca democrația din România n-are nicio problema de legitimitate. Neerodate politic, adică la început de mandat, Guvernul și Parlamentul din România erau la 60% încredere? Foarte improbabil, în condițiile în care Prim Ministrul Catu era la 7% încredere la final de 2021. Cand era înlocuit cu cel mai important ostas din istoria României.
Ești nostalgic pentru socialism?
veniți în Venezuela
Până și președintele nostru se numește Nicolas, el nu este Nicolae dar este cel mai apropiat pe care îl vei ajunge. Avem pene de curent, benzină proastă, drumuri distruse, boli tropicale și 80% sărăcie, 50% sărăcie extremă, rafinării distruse, vehicule medii de acum 30 de ani. Spitale fara medicamente, nu avem credit bancar, uita de cardul de credit. unul dintre cele mai lente internet din lume, conectivitate aeriană cu Cuba, Iran, Nicaragua, Columbia și Surinam. Ți-e dor de Nicolae, noi îți dăm Nicolas.

Puah ce mai propaganda!Pentru cei de la școlile ajutatoare!

Deci şi când vorbeşte la nivelul tău, tot nu înţelegi. E OK, ştim cu toţii că aici îţi faci doar meseria ca să nu te trimită tac-tu Lider Suprem pe front.

Nul compara pe Nicolae cu Nicolas! Pe vremea lui Nicolae Elevii erau toți egali, și nu trebuia să-și cumpere rechizite din banii lor. Primeau rechizite gratuite de la școala. Elevii și muncitori din satele românești, acum la ora actuala merge la școală și la muncă cu autobuzul de pe vremea lui Ceaușescu. Nici acum cat mă sucesc și mă învârt prin țară nu văd un troleibuz sau autobuz nou cumpărat după revoluție. Tot ce se folosește acum la ora actuală în România este doar 20% din ce a rămas de pe vremea lui Ceaușescu. Până și parchetul, gresia și vopseaua din școli, spitale și alte instituții este tot din vremea lui Ceaușescu. Pe vremea lui Ceaușescu elevii în timpul lor liber reparau și vopsea-u școala lor . Și toate astea ți le spune o persoană care a fost la revoluție împotriva lui Ceaușescu.

Chiar nu vezi niciun autobuz sau troleibuz cumpărat după Revoluție? Așa să fie, chiar în toate orașele din România sunt alea vechi de 34 de ani? Cluj, Timișoara, București și multe altele? Măi, dar modern transport mai aveam noi înainte de 1989 dacă tot alea de atunci sunt și acum. Ai uitat să mai spui cum pe vremea Cârmaciului tot elevii mergeau la culesul recoltelor, umăr la umăr cu soldații, că de, muncă patriotică, inclusiv sâmbăta. Chiar, mai ţii minte ce mişto era să mergem la şcoală sâmbăta? O singură zi liberă pe săptămână, trai și viață! Dar aveam rechizite gratuite de la școală, iar bătaia era și ea tot gratuită.
Tinerii incep sa inteleaga Democratia occidentala ca pe un drept al marilor companii de a decide prin alegeri schimbarea politicienilor si de aici si dezinteresul de a participa la vot. Apoi prin existenta universitatilor particulare isi dau seama ca "Democratia ca sistem bazat pe egalitate" e pe bani deci indiferent de efortul lor nu vor concura intr-un sistem bazat pe meritocratie. Tendinta catre o consecventa politica , pe care unii o numesc "o dictatura" este data de necesitatea majoritatii de protectie sociala in fata intereselor firmelor private.

Ştim, ştim, o consecvenţă din aia politică cu Lider pe viaţă şi partid unic. Mersi, am mai avut, ne-a ajuns până-n gât de "consecvenţa" aia.

trebuie o clasa politica care sa lucreze pentru cei care o voteaza nu impotriva lor, pentru interesul national nu distrugerea propriei tari , pentru prosperitatea generala nu pentru saracia impusa majoritatii de o elita . Asta este clasa politica prin care Romania va prospera ca tara ?

"trebuie o clasa politica care sa lucreze pentru cei care o voteaza " Foarte bine zis. Dar acum continuă şi spune-ne şi cum era cu votul în comunism (sau în toate sistemele cu Lider) - partid unic, candidat unic. Deci care e valoarea votului când ai o singură opţiune?

spune care este diferenta reala intre candidatii de astazi? "aceiasi Marie cu alta palarie"? toti de dreapta, toti "viziteaza " ambasade... Indiferent ce vom alege de fapt votam... pe cine "trebuie" sa alegem...dar spre deosebire de socialism o vom face in defavoarea noastra...
Demradulescu • 17.10.2024, 20:16
Suntem dili toți,cum să ajungem la dictatură dacă ea este aici,cine ne conduce acum?PSD fost FSN,fost PCR,cu singura observație că aplică ordinele(nu ordonanțele) șefilor UE,își iau și ei para-ndărătul și turcul plătește(noi fraierii de serviciu).
suparman • 17.10.2024, 20:14
Ei cred saracii ca dictatura e un fel de video game. Te joci toata noaptea cu prietenii iar ziua te trezesti la 7 si mergi la cursuri. Un fel de autism cu accente universitare.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 17.10.2024, 20:14
Normal, pentru că habar nu au ce înseamnă. Li se pare ceva cool şi antitistem să se p... împotriva vântului. Că doar într-o dictatură s-ar plimba pe unde ar avea ei chef, ar înjura pe cine vor ei pe net fără nicio problemă, ar sta acasă până pe la 25-30 de ani pe capul părinţilor, şi-ar schimba genderul în funcţie de fazele lunii, s-ar face influensări şi videochatiste, şi mai ales, respectivul dictat.. pardon, Lider, cum e la modă, le-ar permite să vorbească tot ce le trece prin cap, inclusiv să-l critice, fără niciun fel de consecinţe. Aş fi curios de ce părere are aceeaşi grupă de vârstă despre interzicerea feisbucului şi instagramului la lucru sau la şcoală.
parpalache • 18.10.2024, 08:37
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 17.10.2024, 20:14
Normal, pentru că habar nu au ce înseamnă. Li se pare ceva cool şi antitistem să se p... împotriva vântului. Că doar într-o dictatură s-ar plimba pe unde ar avea ei chef, ar înjura pe cine vor ei pe net fără nicio problemă, ar sta acasă până pe la 25-30 de ani pe capul părinţilor, şi-ar schimba genderul în funcţie de fazele lunii, s-ar face influensări şi videochatiste, şi mai ales, respectivul dictat.. pardon, Lider, cum e la modă, le-ar permite să vorbească tot ce le trece prin cap, inclusiv să-l critice, fără niciun fel de consecinţe. Aş fi curios de ce părere are aceeaşi grupă de vârstă despre interzicerea feisbucului şi instagramului la lucru sau la şcoală.
Mda”Vechea„formula”-cu tineri razgâiați, carora li s-a urât de atâta bine!Din pacate și mulți pensionari resping demersul noii generații: „sa munceasca,ca și noi am muncit”-(uitând ca nu ca sa munceasca cum munceau ei acum 40 de ani- s-au pregatit tinerii)!Nu propagandist de doi lei!Tinerii„au sentimentul ca NU AU NICI UN VIITOR in țara „guvernata”de jalnicele marionete ale„multinaționalelor”aliaților(care nu sunt deloc multi naționale)!
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 18.10.2024, 17:55
parpalache • 18.10.2024, 08:37
Mda”Vechea„formula”-cu tineri razgâiați, carora li s-a urât de atâta bine!Din pacate și mulți pensionari resping demersul noii generații: „sa munceasca,ca și noi am muncit”-(uitând ca nu ca sa munceasca cum munceau ei acum 40 de ani- s-au pregatit tinerii)!Nu propagandist de doi lei!Tinerii„au sentimentul ca NU AU NICI UN VIITOR in țara „guvernata”de jalnicele marionete ale„multinaționalelor”aliaților(care nu sunt deloc multi naționale)!
Lasă că aveam un viitor luminos în lumea comunistă. Să muncim ce vrea statul, unde vrea statul. Năcazu' dacă voiai altceva, doar nu era după tine. Te pomeni că socialismul şi prorusismul sunt foarte populare în România, ce zici?
VolodimirZelenski • 18.10.2024, 16:13
parpalache • 18.10.2024, 08:37
Mda”Vechea„formula”-cu tineri razgâiați, carora li s-a urât de atâta bine!Din pacate și mulți pensionari resping demersul noii generații: „sa munceasca,ca și noi am muncit”-(uitând ca nu ca sa munceasca cum munceau ei acum 40 de ani- s-au pregatit tinerii)!Nu propagandist de doi lei!Tinerii„au sentimentul ca NU AU NICI UN VIITOR in țara „guvernata”de jalnicele marionete ale„multinaționalelor”aliaților(care nu sunt deloc multi naționale)!
Si vrei multinationale ruze? Acum fii cinstit si spune ca Romania are foarte multe firme 100% romanesti.
Cenzurat • 17.10.2024, 19:17
47% dintre elevii românii citesc un text și nu îl înțeleg. Acum 10 ani rata era de 45%. Aia de acum 10 ani de 15 ani au acum 25 și fac parte din categoria de 41% care sunt de acord cu o dictatura. Oare e vreo corelație între faptul ca jumătate dintre tineri nu înțeleg ce citesc și nu au capacitatea sa înțeleagă asi faptul ca ar accepta ceva ce nu cunosc? Haha
Monseur • 17.10.2024, 19:15
Sa-a saturat lumea de hotii din "democratie". Sa nu uitam ca pe vremea "dictatorului" Ceausescu nu se putea fura in halul in care se fura in ziua de azi.
Boro67 • 17.10.2024, 19:13
Generația COVID și Tiktok.
BakerMan • 17.10.2024, 19:03
Sondajul globsec seamana cu sondajele pad care o dadeau pe Firea la un procent in spatele lui N. Dan. După alegeri, diferența a fost de 25%. 48% încredere în Guvern și 44% încredere în Parlament nu par procente pentru instituțiile politice ale Romaniei anului 2024. În sondajele făcute în România, Guvernul și Parlamentul au fost constant la sub 20% încredere în ultimii ani, iar partidele politice undeva în jur de 10%. Procentele de mai sus corelează cu încrederea în personalitățile politice din România, dintre care puține au trecut de 30%. Dacă încrederea în Guvern și în Parlament, aflate la final de mandat, are patru în fata, înseamnă că ca democrația din România n-are nicio problema de legitimitate. Neerodate politic, adică la început de mandat, Guvernul și Parlamentul din România erau la 60% încredere? Foarte improbabil, în condițiile în care Prim Ministrul Catu era la 7% încredere la final de 2021. Cand era înlocuit cu cel mai important ostas din istoria României.
Dlujnewsky • 17.10.2024, 18:39
Ești nostalgic pentru socialism? veniți în Venezuela Până și președintele nostru se numește Nicolas, el nu este Nicolae dar este cel mai apropiat pe care îl vei ajunge. Avem pene de curent, benzină proastă, drumuri distruse, boli tropicale și 80% sărăcie, 50% sărăcie extremă, rafinării distruse, vehicule medii de acum 30 de ani. Spitale fara medicamente, nu avem credit bancar, uita de cardul de credit. unul dintre cele mai lente internet din lume, conectivitate aeriană cu Cuba, Iran, Nicaragua, Columbia și Surinam. Ți-e dor de Nicolae, noi îți dăm Nicolas.
parpalache • 18.10.2024, 15:33

Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 18.10.2024, 21:59
parpalache • 18.10.2024, 15:33
Puah ce mai propaganda!Pentru cei de la școlile ajutatoare!
Deci şi când vorbeşte la nivelul tău, tot nu înţelegi. E OK, ştim cu toţii că aici îţi faci doar meseria ca să nu te trimită tac-tu Lider Suprem pe front.
Vale1 • 17.10.2024, 21:26
Dlujnewsky • 17.10.2024, 18:39
Ești nostalgic pentru socialism? veniți în Venezuela Până și președintele nostru se numește Nicolas, el nu este Nicolae dar este cel mai apropiat pe care îl vei ajunge. Avem pene de curent, benzină proastă, drumuri distruse, boli tropicale și 80% sărăcie, 50% sărăcie extremă, rafinării distruse, vehicule medii de acum 30 de ani. Spitale fara medicamente, nu avem credit bancar, uita de cardul de credit. unul dintre cele mai lente internet din lume, conectivitate aeriană cu Cuba, Iran, Nicaragua, Columbia și Surinam. Ți-e dor de Nicolae, noi îți dăm Nicolas.
Nul compara pe Nicolae cu Nicolas! Pe vremea lui Nicolae Elevii erau toți egali, și nu trebuia să-și cumpere rechizite din banii lor. Primeau rechizite gratuite de la școala. Elevii și muncitori din satele românești, acum la ora actuala merge la școală și la muncă cu autobuzul de pe vremea lui Ceaușescu. Nici acum cat mă sucesc și mă învârt prin țară nu văd un troleibuz sau autobuz nou cumpărat după revoluție. Tot ce se folosește acum la ora actuală în România este doar 20% din ce a rămas de pe vremea lui Ceaușescu. Până și parchetul, gresia și vopseaua din școli, spitale și alte instituții este tot din vremea lui Ceaușescu. Pe vremea lui Ceaușescu elevii în timpul lor liber reparau și vopsea-u școala lor . Și toate astea ți le spune o persoană care a fost la revoluție împotriva lui Ceaușescu.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 17.10.2024, 22:30
Vale1 • 17.10.2024, 21:26
Nul compara pe Nicolae cu Nicolas! Pe vremea lui Nicolae Elevii erau toți egali, și nu trebuia să-și cumpere rechizite din banii lor. Primeau rechizite gratuite de la școala. Elevii și muncitori din satele românești, acum la ora actuala merge la școală și la muncă cu autobuzul de pe vremea lui Ceaușescu. Nici acum cat mă sucesc și mă învârt prin țară nu văd un troleibuz sau autobuz nou cumpărat după revoluție. Tot ce se folosește acum la ora actuală în România este doar 20% din ce a rămas de pe vremea lui Ceaușescu. Până și parchetul, gresia și vopseaua din școli, spitale și alte instituții este tot din vremea lui Ceaușescu. Pe vremea lui Ceaușescu elevii în timpul lor liber reparau și vopsea-u școala lor . Și toate astea ți le spune o persoană care a fost la revoluție împotriva lui Ceaușescu.
Chiar nu vezi niciun autobuz sau troleibuz cumpărat după Revoluție? Așa să fie, chiar în toate orașele din România sunt alea vechi de 34 de ani? Cluj, Timișoara, București și multe altele? Măi, dar modern transport mai aveam noi înainte de 1989 dacă tot alea de atunci sunt și acum. Ai uitat să mai spui cum pe vremea Cârmaciului tot elevii mergeau la culesul recoltelor, umăr la umăr cu soldații, că de, muncă patriotică, inclusiv sâmbăta. Chiar, mai ţii minte ce mişto era să mergem la şcoală sâmbăta? O singură zi liberă pe săptămână, trai și viață! Dar aveam rechizite gratuite de la școală, iar bătaia era și ea tot gratuită.
CamelianPropinatiu • 17.10.2024, 18:34
Trebuia pusă și o întrebare care să testeze efectul ținerii României la poarta Schengenului.
MAMIRA • 17.10.2024, 18:27
Tinerii incep sa inteleaga Democratia occidentala ca pe un drept al marilor companii de a decide prin alegeri schimbarea politicienilor si de aici si dezinteresul de a participa la vot. Apoi prin existenta universitatilor particulare isi dau seama ca "Democratia ca sistem bazat pe egalitate" e pe bani deci indiferent de efortul lor nu vor concura intr-un sistem bazat pe meritocratie. Tendinta catre o consecventa politica , pe care unii o numesc "o dictatura" este data de necesitatea majoritatii de protectie sociala in fata intereselor firmelor private.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 17.10.2024, 20:05
MAMIRA • 17.10.2024, 18:27
Tinerii incep sa inteleaga Democratia occidentala ca pe un drept al marilor companii de a decide prin alegeri schimbarea politicienilor si de aici si dezinteresul de a participa la vot. Apoi prin existenta universitatilor particulare isi dau seama ca "Democratia ca sistem bazat pe egalitate" e pe bani deci indiferent de efortul lor nu vor concura intr-un sistem bazat pe meritocratie. Tendinta catre o consecventa politica , pe care unii o numesc "o dictatura" este data de necesitatea majoritatii de protectie sociala in fata intereselor firmelor private.
Ştim, ştim, o consecvenţă din aia politică cu Lider pe viaţă şi partid unic. Mersi, am mai avut, ne-a ajuns până-n gât de "consecvenţa" aia.
MAMIRA • 17.10.2024, 23:16
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 17.10.2024, 20:05
Ştim, ştim, o consecvenţă din aia politică cu Lider pe viaţă şi partid unic. Mersi, am mai avut, ne-a ajuns până-n gât de "consecvenţa" aia.
trebuie o clasa politica care sa lucreze pentru cei care o voteaza nu impotriva lor, pentru interesul national nu distrugerea propriei tari , pentru prosperitatea generala nu pentru saracia impusa majoritatii de o elita . Asta este clasa politica prin care Romania va prospera ca tara ?
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 17.10.2024, 23:40
MAMIRA • 17.10.2024, 23:16
trebuie o clasa politica care sa lucreze pentru cei care o voteaza nu impotriva lor, pentru interesul national nu distrugerea propriei tari , pentru prosperitatea generala nu pentru saracia impusa majoritatii de o elita . Asta este clasa politica prin care Romania va prospera ca tara ?
"trebuie o clasa politica care sa lucreze pentru cei care o voteaza " Foarte bine zis. Dar acum continuă şi spune-ne şi cum era cu votul în comunism (sau în toate sistemele cu Lider) - partid unic, candidat unic. Deci care e valoarea votului când ai o singură opţiune?
MAMIRA • 18.10.2024, 11:04
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 17.10.2024, 23:40
"trebuie o clasa politica care sa lucreze pentru cei care o voteaza " Foarte bine zis. Dar acum continuă şi spune-ne şi cum era cu votul în comunism (sau în toate sistemele cu Lider) - partid unic, candidat unic. Deci care e valoarea votului când ai o singură opţiune?
spune care este diferenta reala intre candidatii de astazi? "aceiasi Marie cu alta palarie"? toti de dreapta, toti "viziteaza " ambasade... Indiferent ce vom alege de fapt votam... pe cine "trebuie" sa alegem...dar spre deosebire de socialism o vom face in defavoarea noastra...
‹ 1 2 3 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.