Actorul Ştefan Iordache a părăsit “scena” vieţii în septembrie 2008, la vârsta de 67 de aniMarele actor a dorit să-şi petreacă ultima parte a vieţii în satul Gruiu, din apropierea Bucureştiului, într-o căsuţă modestă, departe de tumultuoasa Capitală, încărcată însă de o spiritualitate vitală, din care un artist îşi poate trage seva. Aici era raiul pe pământ pentru Ştefan Iordache, un paradis animat de zeci de pisicuţe, pe care actorul le adora. A iubit atât de mult această “scenă”, încât, înainte să se stingă, a rugat preotul să-i “rezerve” mormântul de unde săşi poată vedea căsuţa! Şi chiar aşa s-a întâmplat! Singurul loc din cimitirul satului, de unde se poate zări curtea lui Ştefan Iordache, este chiar mormântul regretatului artist, aşezat pe o colină.

«Iubea foarte mult acest loc»

“Domnul Ştefan venea foarte des în cimitir, la mormântul soacrei sale. Fuma câteva ţigări şi îşi privea întruna casa şi bradul din curte. Iubea foarte mult acest loc şi îşi respecta foarte mult vecinii. Vorbea cu toată lumea şi ajuta pe oricine. Îmi aduc aminte când un băieţel i-a cerut nişte bănuţi, iar domnul Ştefan i-a dat tot ce avea la el”, ne-a povestit, emoţionată, tanti Maria (64 de ani), femeia care vine zilnic la mormântul lui Ştefan Iordache, unde udă florile, şterge marmura de praf şi aprinde lumânări. Şi cât de bine îşi face datoria! Locul de veci unde marele artist îşi doarme somnul veşnic alături de Mihaela Tonitza, cea care i-a stat alături până la ultima suflare, este o simfonie de flori, întotdeauna proaspete şi viu colorate, amintind că acolo se odihneşte un spirit nemuritor.
“Prietenii domnului Ştefan vin des la mormânt, mai ales domnul Papaiani, care stă mai bine de o oră cu prietenul dumnealui. Sora răposatului mă plăteşte să am grijă de acest mormânt, dar nu e frumos să vă spun câţi bani îmi dă”, ne-a mai dezvăluit tanti Maria, femeia simplă şi credincioasă de la ţară căreia îi poţi citi curăţenia sufletească încă de la prima vedere…
fotografii: Claudiu Pacearcă, Nicolae Oprea

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Observatornews.ro
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI