În apartament locuiau un bărbat în vârstă de 40 de ani, soția lui de 41 de ani, sora geamănă a acesteia, fiica de opt ani a cuplului și fiul lor de 15 ani. Acesta din urmă a supravieţuit tragediei, dar a rămas în comă, în stare stabilă, la spital.
Poliția regională din Vaud a declarat marți, când a făcut publice primele concluzii din anchetă, că nu există semne de luptă, iar constatările lor „fac posibilă excluderea intervenției unei terțe părți”. Procurorii iau în calcul teoria „sinuciderii colective”. Potrivit anchetatorilor, aceştia trăiau „retrași din societate”.
Poliția a declarat că „de la începutul pandemiei, familia era foarte interesată de teoriile conspirației și de supraviețuire”. Familia acumulase un stoc de alimente, care ocupa o mare parte din spațiul de locuit și care le-ar fi permis să depășească o criză majoră.
Doar sora geamănă a mamei lucra în afara casei. Nici mama, nici fetița de opt ani, care nu mergea la școală, nu erau luate în evidența autorităților locale. „Toate aceste elemente sugerează teama că autoritățile ar putea să intervină în viața lor”, precizează comunicatul poliției.
Publicația franceză Journal du Dimanche a scris că tatăl, Eric David, a crescut într-o zonă bogată din Marsilia și a urmat cursurile Școlii Politehnice, una dintre cele mai prestigioase din țară.
Surorile gemene, Nasrine și Narjisse Feraoun, au crescut într-o familie de cinci copii care au fost educați la liceul de elită Henri-IV din Paris. Mama lor a fost medic stomatolog, iar sora ei, medic oftalmolog.
Ziarul a mai spus că gemenele erau nepoatele romancierului algerian Mouloud Feraoun. Prieten apropiat al filosofului francez Albert Camus, Feraoun a fost asasinat în Alger, în 1962, de un grup francez de extremă dreaptă.
Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între 19:00 – 7:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
Foto: Profimedia