România are în ultimele luni cea mai mare rată a mortalității COVID din Europa, 3,1 la 100.000 de locuitori. 

Tot România are încă de la începutul pandemiei una dintre cele mai mici vârste medii a deceselor, sub 64 de ani, față de 79 de ani în Italia, de exemplu.

Cazul Anei Nagy, decedată de COVID. Ovidiu Nagy: ”Mama mea s-a tratat în spital de COVID și au apărut trei germeni nosocomiali. Nu a supraviețuit!”
Ane Nagy, înainte și după ce a intrat în spital

Cazul clujencei Anei Nagy arată ce se întâmplă în secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor din România când COVID întâlnește infecțiile cu microorganismele dezvoltate acolo de ani, cei mai periculoși germeni din Europa.

Au refuzat să-i dea dosarul medical al mamei sale

Filmul celor 28 de zile de la internare și până la decesul Anei Nagy este oferit de biletul de externare obținut de fiul acesteia, Ovidiu Nagy.

Inițial, cazul Anei Nagy a fost prezentat știridecluj.ro, care a publicat postarea lui Nagy de pe rețeaua de socializare.

Apoi, după repetate refuzuri ale conducerii spitalului, clujeanul a reușit să obțină câteva documente medicale și le-a oferit publicului, prin intermediul Libertatea. 

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Cazul Anei Nagy, decedată de COVID. Ovidiu Nagy: ”Mama mea s-a tratat în spital de COVID și au apărut trei germeni nosocomiali. Nu a supraviețuit!”
Alexandru, stânga, și Ovidiu Nagy în fața Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca

Conducerea spitalului de boli infecțioase mi-a dat biletul de externare și rezultatele testelor pentru COVID. Atât. Le-am cerut tot dosarul medical și mi-au spus că nu îl pot obține decât în instanță, pentru că protocolul nu-i obligă să mi-l dea.

Ovidiu Nagy:

Pozitivă la COVID abia în a 7-a zi de internare

Conform documentului medical, Ana Nagy, bolnavă de diabet, a fost internată de urgență la Clinica Medicală 2 a Spitalului Boli Infecțioase din Cluj pe data de 3 august cu “dispnee progresivă, durere în zona hemitoracelui drept cu debut de două săptămâni, stare febrilă 38 grade Celsius și tuse seacă de 4 zile”.

Cazul Anei Nagy, decedată de COVID. Ovidiu Nagy: ”Mama mea s-a tratat în spital de COVID și au apărut trei germeni nosocomiali. Nu a supraviețuit!”
Fragment din buletinul de externare al decedatei Anei Nagy

Fiind considerată suspectă de COVID, deși testul efectuat la internare a ieșit negativ, a doua zi a fost transferată la Terapie Intensivă a secției de Boli Infecțioase. La al doilea test, noul coronavirus nu a fost detectat, dar la radiografie au fost observate focare de condensare pulmonară.

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C
Recomandări
Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

Intubată, doi germeni detectați în trahee 

Pe 6 august i se face o tomografie computerizată și “se relevă leziuni pulmonare înalt sugestive pentru o pneumonie specifică COVID, cu o afectare de 60%”. Deși testul PCR a ieșit negativ, se interpretează “COVID formă severă”, i se întrerupe tratamentul cu antibiotice pentru infecție respiratorie și este trecută pe “protocolul COVID național ajustat formei clinice cu Plaquenil”.

Cazul Anei Nagy, decedată de COVID. Ovidiu Nagy: ”Mama mea s-a tratat în spital de COVID și au apărut trei germeni nosocomiali. Nu a supraviețuit!”
Fragment din buletinul de externare al decedatei Anei Nagy

În următoarele zile, evoluția pacientei nu este una favorabilă. Pe 10 august i se reface CT și, comparativ cu 6 august, se observă “o evoluție prin creștere în intensitate a infiltratelor pulmonare și în extensie, cu o afectare de 70-80%”. Testul la COVID dă rezultat pozitiv.

Tot pe 10 august, din “aspirat traheal s-a izolat Candida Albicans și Candida Krusei, motiv pentru care s-a inițiat tratamentul antifungic cu Fluconazol”.

După detubare, al treilea germen, în trahee

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea
Recomandări
Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

Pe 16 august, Anei Nagy i se sistează sedarea. Neurologic, răspunde la comenzi. “Este detubată în condiții de siguranță a căilor respiratorii, dar la nivelul sondei IOT se observă secreții maronii, fiind trimisă pentru analiză microbiologică din care s-a izolat Candida dubliniensis. Se continuă tratamentul antifungic”.

Cazul Anei Nagy, decedată de COVID. Ovidiu Nagy: ”Mama mea s-a tratat în spital de COVID și au apărut trei germeni nosocomiali. Nu a supraviețuit!”
Fragment din buletinul de externare al decedatei Anei Nagy

Ce este Candida dubliniensis?

Institutul Național pentru Supravegherea Infecțiilor Nosocomiale din Statele Unite a catalogat patogene speciile de Candida dubliniensis, Candida guilliermondii, Candida kefyr, Candida rugosa și Candida famata ca fiind a patra cea mai întâlnită cauză a infecțiilor nosocomiale.

Plămânii pacientei încep să-și revină

Neurologic, pacienta reacționează normal. I se menține masca facială de oxigen. Radioscopia din 18 august “relevă un aspect pulmonar staționar, cu arii de condensare pulmonară ½ din zona inferioară stângă și zonă de sticlă mată pe întreg hemitoracele drept”.

Cazul Anei Nagy, decedată de COVID. Ovidiu Nagy: ”Mama mea s-a tratat în spital de COVID și au apărut trei germeni nosocomiali. Nu a supraviețuit!”

Având în vedere scăderea sindromului inflamator, o parte din tratament este sistat, menținându-se doar cel antifungic.

Pe 24 august, tomografia computerizată evidențiază un aspect involuat al ariilor de condensare pulmonară prin resorbția parțială a acestora”.

Se infectează în plămâni cu Acidentobacter și este intubată din nou

O zi mai târziu însă, pacienta începe să respire din nou greu. Este din nou intubată și ventilată mecanic. “Din aspiratul traheal se izolează Acidentobacter baumanii sensibil la Colistin” se menționează în biletul de externare al decedatei Anei Nagy.

“În ciuda tratamentului complex instituit, evoluția este nefavorabilă, febrilă continuu. Pe parcursul zilei de 30 august, starea pacientei se degradează progresiv pe plan hemodinamic. Se interpretează cazul ca șoc septic refractar”.

Pe 31 august, ora 15.20, se declară decesul pacientei Ana Nagy.

“Spitalul mi-a omorât mama și nu cred că e singura victimă”

Fiul Anei este convins că mama sa a murit din cauza infecțiilor contractate pe timpul internării și a început lupta cu sistemul medical românesc.

Cazul Anei Nagy, decedată de COVID. Ovidiu Nagy: ”Mama mea s-a tratat în spital de COVID și au apărut trei germeni nosocomiali. Nu a supraviețuit!”
Ovidiu Nagy, fiul Anei, la morgă

“Eu cred că mama a contractat inclusiv COVID în spital, pentru că altfel nu înțeleg cum eu și tata, care am stat împreună cu mama trei săptămâni până să se interneze, nu ne-am infectat cu noul coronavirus”, a declarat clujeanul.

Așa își explică el inclusiv primele rezultate negative. “Abia în a 7-a zi de internare s-a pozitivat. Mama mea a răcit și a făcut o pneumonie mai gravă ce a băgat-o în spital. Iar spitalul, în loc să o trateze, a omorât-o pentru că a mai contractat alți 3 germeni nosocomiali. Acinetobacter și două Canida periculoase. Știu și eu să citesc și să mă documentez”, a spus Ovidiu Nagy.

Din momentul în care s-a dus să ridice corpul neînsuflețit al mamei sale și până azi el solicită spitalului să-i ofere explicații despre infecțiile dobândite. 

“După drumuri zilnice am primit doar câteva documente. Despre infecțiile respiratorii contractate de mama în spital, nici o vorbă. Le-am cerut să-mi dea statistica deceselor din spital din ultimul an. Să văd și eu câți pacienți au decedat în decembrie anul trecut, în ianuarie… M-au trimis să le obțin de la București. O bătaie de Joc”, a spus Ovidiu.

La morgă, cu tuburile și cateterele în ea

Ieri, 17 septembrie, era programat în audiență la “domnul manager”.

“Am primit un sms prin care sunt anunțat că întâlnirea cu directorul a fost anulată, iar juristul din spital mi-a spus că nu au ce să-mi comunice, iar dacă mai am vreo cerere, să o fac în instanță”.

Ovidiu Nagy consideră că spitalul și-a bătut joc de mama sa și după ce a murit. 

Cazul Anei Nagy, decedată de COVID. Ovidiu Nagy: ”Mama mea s-a tratat în spital de COVID și au apărut trei germeni nosocomiali. Nu a supraviețuit!”

Când am mers să ridic corpul neînsuflețit al mamei, se afla pusă într-un coșciug, învelită cu o foaie de plastic, dezbrăcată și încă avea toate tuburile în ea. Catetere, drene, sonde… Nu cred că acesta e protocolul. Fără niciun respect față de persoana decedată!

Ovidiu Nagy:

Libertatea a încercat să obțină o poziție a Spitalului de boli infecțioase din Cluj, condus de manager persoană juridică – Mansana Optim SRL, reprezentat legal de economistul Ioan Mureșan. Nimeni însă din conducerea spitalului nu a putut fi contactat.

Biletul de externareIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
FANATIK.RO
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos

'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI