Bărbatul, cetăţean bosniac şi sârb, a fost depistat în 1 noiembrie în judeţul Timiş, fiind urmărit internaţional de Interpol Sarajevo pentru crime de război.
Biroul Naţional Interpol Bucureşti a transmis informarea de urmărire internaţională către Parchetul Curţii de Apel Timişoara, iar în 2 noiembrie instanţa a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării, pentru 30 de zile.
„Persoana în cauză este bănuită că, încălcând legislaţia internaţională şi în special Convenţia de la Geneva cu privire la protecţia populaţiei civile, ca membru al armatei, împreună cu alte persoane, ar fi aplicat măsuri de intimidare şi violenţe fizice asupra unor etnici bosniaci, care au fost supuşi muncii forţate într-un lagăr de concentrare”, precizează Poliţia Română.
Joi dimineaţă individul, pe nume Savic Grozdan, va fi escortat de către poliţiştii de la SIAS la Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti, unde va fi predat autorităţilor bosniace.