Incidentul s-ar fi petrecut duminică, 5 ianuarie, în timpul unei vânători. Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic „Sfântul Spiridon“, tânărul s-ar fi prezentat iniţial la Spitalul de Urgenţe Paşcani, unde medicii i-ar fi făcut o intervenţie minimă de reparare chirurgicală şi de unde a primit trimitere către Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“, conform sursei citate.
„Băiatul a fost muşcat de faţă de un porc mistreţ în cursul unui episod de vânătoare. În prezent este internat. Luăm toate măsurile care se impun pentru a profilactiza rabia. Aşa cum se ştie, rabia este o urgenţă.
De rabie sau de turbare, cum este cunoscută această boală în rândul populaţiei, se moare încă pentru că nu există tratament. Prevenţia imediat după ce s-a produs muşcătura cu risc este absolute necesară“, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi.
Ca şi în cazul tânărului din Vânători, muşcăturile care afectează faţa, capul, gâtul sau mâinile sunt considerate cu risc crescut.
Potrivit medicilor infecţionişti, primele simptome pot apărea într-un interval cuprins între câteva zile şi aproape un an, însă în majoritatea cazurilor simptomele se dezvoltă în 4-6 săptămâni de la momentul infecţiei.
Atacurile mistrețului asupra omului, foarte rare
Potrivit site-urilor de specialitate dedicate vânătorii sunt foarte rare cazurile când mistreţul atacă omul, acest animal, în general, ferindu-se de el.
Cazurile particulare în care totuşi se întâmplă acest lucru sunt fie când mistreţul este rănit şi nu are posibilitate de fugă decât pe direcţia vânătorului sau gonacului, fie atunci când un purcel este în pericol şi guiţă, el urmând a fi apărat de mama sa prin atac.
Atacul mistreţului se întâmplă adesea la vânătoare, când acesta nu are altă cale de retragere. Atacul este scurt, din fugă, mistreţul continuându-şi fuga fără să repete atacul. Situaţia se schimbă când animalul este împuşcat în picioare şi este ţinut pe loc de câini.
În acest caz, de cele mai multe ori, la vederea omului, mistreţul lasă câinii şi se repede la vânător, cu urmări din cele mai tragice.
Cum s-a putut întâmpla așa ceva
În cazul tânărului muşcat de faţă de mistreţ, acesta nu putea participa la vânătoare decât în calitate de gonac sau ca invitat, neavând vârsta necesară pentru un permis de portarmă.
În acelaşi timp, regulamentul de vânătoare nu permite apropierea de mistreţ nici a vânătorilor şi nici a celorlalţi participanţi dacă animalul este doar rănit, mistreţul fiind deosebit de periculos.
De asemenea, este puţin probabil ca tânărul să fi fost muşcat în timpul partidei, mistreţul atingând o viteză de 60 km/h atunci când este vânat.
Surse din cadrul AJVPS au verificat toate fondurile cinegetice, inclusiv de la organizaţiile private, şi nimeni nu a semnalat vreun incident similar.
„Noi nu punem batista pe ţambal. Dacă a fost muşcat de faţă, înseamnă că i-a dat cu o bâtă, cu ceva. Nu este un incident care să se fi întâmplat sub incidenţa AJAPS şi nici la celelalte organizaţii care deţin fonduri private de vânătoare“, a declarat Gabriel Surdu, preşedinte AJVPS Iaşi.
Dacă a fost un act de braconaj, tânărul din Vânători ar putea sa aibă o notă mare de plată la ultima vânătoare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro