„În una din școlile din comuna unde sunt medic de familie este un caz confirmat de meningită meningococică, o boală produsă de o bacterie numită Neisseria Meningitidis (meningococ). Această boală poate ucide un om în 48 de ore. Persoane la risc: copiii mici sub 4 ani, adolescenții, vârstnicii, precum și cei care lucrează în profesii riscante (medici) sau unele persoane imunocompromise”, a atras atenția medicul Sandra Alexiu, luni seara, pe pagina de Facebook.

Mai mult, niciun copil din clasa respectivă nu este vaccinat, deși serurile se găsesc la noi, iar în anumite situații sunt decontate de stat.

„Statul român decontează vaccinurile pentru unii dintre cei aflați la risc și vârstnici peste 65 de ani. Pentru toți ceilalți vaccinurile se cumpără. Nu sunt ieftine, dar te protejează de moarte (în chinuri și în foarte scurt timp). Pentru persoanele aflate în contact cu cazul confirmat se face profilaxie cu anumite antibiotice pe o scurtă perioadă de timp (…). Azi am dat o singură rețetă, deși am anunțat părinții…”, precizează medicul.

Șefa Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov trage un semnal de alarmă și îndeamnă părinții să-i vaccineze pe copii împotriva meningitei.

„Din clasa respectivă niciun copil nu era vaccinat cu vaccinurile disponibile… Dacă nu ne vom trezi din această inconștiență care ne decimează copiii, vom avea generații întregi scurtate de la vârste fragede. 1 doză de vaccin meningococic = 6 pachete de țigări sau o sesiune de unghii semipermanente cu brizbrizuri”, a mai transmis medicul.

Meningita este o infecție a membranelor ce protejează creierul și măduva spinării. Dacă nu este tratată rapid, boala poate evolua imprevizibil, iar în forme severe poate duce la septicemie sau chiar la deces. Meningita meningococică este transmisă de o bacterie.

Urmărește-ne pe Google News