Victoria Trandafirescu, o femeie internată la spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia, a dispărut DIN SPITAL în urmă cu șase zile.
Astăzi a fost găsită moartă. ÎN SPITAL.
Robert Muntean, un tânăr din București, s-a adresat disperat redacției cerându-ne sprijinul pentru a o găsi pe soacra sa, Victoria Trandafirescu, dispărută pe data de 2 august din Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, din București.
Parcă intrase în pământ.
6 zile de disperare, de căutări, de întrebări. După care adevărul șocant ieșit la iveală: femeia în vârstă de 63 de ani a fost găsită astăzi. Moartă în curtea spitalului.
În tot acest timp, tânărul susține că a fost repezit de conducerea spitalului, plimbat cu vorba, disperat cu frânturi de informații contradictorii.
În tot acest timp, deși dispariția a fost imediat reclamată și la secția 15 poliție, nicio pistă nu s-a conturat.
Deși era clar: în imaginile de pe camerele de supraveghere solicitate de anchetatori și puse la dispoziție de spital, se vedea că pacienta Victoria Trandafirescu nu a părăsit curtea unității medicale.
Potrivit lui Robert Muntean, pe imagini, femeia apărea plimbându-se prin curtea unității medicale, dar nu ieșind pe poartă. Ci dimpotrivă, ocolind clădirea și îndreptându-se cumva spre spatele curții.
Acolo a fost găsit astăzi cadavrul unei femei. Al Victoriei Trandafirescu, pacientă dispărută în urmă cu șase zile. În spatele secței de Toxicologie a spitalului Obregia.
Găsită de un câine polițist
Abia astăzi, polițiștii început cercetările în curtea spitalului, cu un câine de urmă. Urmând un traseu posibil, după imaginile de pe camerele de supraveghere, anchetatorii au ajuns în spatele clădirii de toxicologie a unității medicale. N-a durat mult până când animalul a descoperit trupul neînsuflețit al unei femei, într-o zona cu multă vegetație.
Potrivit primelor cercetări, pe corpul femeii nu au fost găsite urme de violență.
Așa arată curtea spitalului „Alexandru Obregia”
„Astazi, in jurul.orei 10, politistii din cadrul Serviciului Investigatii Criminale Sector 4, aflati in derularea activitatilor specifice in vederea depistarii unei persoane disparute din incinta unei unitati sanitare, utilizand si cainele de urmă, in curtea spitalului a fost descoperit cadavrul unei femei. Acesta a fost ridicat si transportat la INML in vederea efectuarii necropsiei. Cu privire la cauzele si conditiile in care s a produs decesul persoanei, cercetarile au fost preluate de compartimentul.Morti Suspecte din cadrul Serviciului Omoruri si Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti”, transmite Poliția Capitalei.