Vittorio Opessi, 56 de ani, și Antonino Marino, 55 de ani, vor sta după gratii 7, respectiv 4 ani, după ce au încercat să mușamalizeze un accident de muncă mortal care s-a petrecut pe un șantier, aruncând la groapa de gunoi cadavrul angajatului român Mihai Iștoc, de 45 de ani, arată sursa citată.

Pedepsele au fost stabilite definitiv de instanța de
judecată, marți, 11 februarie, la aproape 11 ani de la decesului bărbatului
român, relatează Torino Today.

L-au aruncat pentru că muncea la negru

Ajuns în Italia în anii 2000, Mihai Iștoc, și-a găsit
un loc de muncă la negru la firma celor doi italieni. Pe data de 8 iunie 2009,
el a murit pe un șantier din localitatea Venaria Reale, 16 kilometri distanță
de Torino, în urma unui accident teribil. În timp ce spărgea un zid la
înălțime, Mihai s-a dezechilibrat și a căzut de pe schelă murind pe loc.

Cadavrul lui a fost descoperit de un alt muncitor
român, care i-a alertat pe patroni. Aceștia s-au decis să mușamalizeze totul,
pentru a nu risca vreo consecință legală, având în vedere că românul nu era
angajat cu forme legale.

După ce l-au „convins” pe muncitorul român care a
făcut cumplita descoperire să tacă, cei doi patroni italieni au pus cadavrul
românului pe o canapea veche și l-au aruncat la o groapă de gunoi aflată la 60
de kilometri de șantierul unde a avut loc tragedia.

Identificat după patru ani

Trupul a fost descoperit câteva zile mai târziu, însă
fața era complet desfigurată, astfel că identificarea a fost făcută abia după
patru ani. În tot acest timp, familia lui Mihai l-a dat dispărut și a făcut
eforturi uriașe de a-l localiza.

Într-un final, în baza probelor existente și a unui
test ADN, s-a descoperit că trupul neînsuflețit de la groapa de gunoi îi
aparține românului Mihai Iștoc.

A urmat o anchetă dificilă pentru a se stabili ce s-a
întâmplat cu bărbatul și cum a ajuns la groapa de gunoi. Misterul s-a spulberat
abia după ce colegul lui, românul care i-a descoperit cadavrul, s-a decis să
vorbească.

„Am trecut pe la el, pe șantierul de lângă cel unde
lucram eu. L-am găsit mort”, le-a mărturisit anchetatorilor românul care a
descoperit corpul lui Mihai.

El a mai spus că a fost amenințat de cei doi italieni:
„Ține-ți gura, nu spune nimic nimănui! Gândește-te la familia ta, ne ocupăm noi
de tot”.

Judecătorii de la Curtea de Casație i-au condamnat în
mod definitiv pe cei doi italieni în cursul zilei de marți, 11 februarie 2020,
la 7 ani de închisoare pentru Vittorio Opessi și doar 4 ani de închisoare
pentru Antonino Marino.

 
 

Urmărește-ne pe Google News