Asociaţia „Help Lăbuş“ a adus câinele la un cabinet medical din Galaţi, unde acum se fac eforturi pentru a salva animalul care are răni grave. Dacă va fi stabilizat va putea fi operat, dar operaţia de refacere este la fel de riscantă şi complicată, arată sursa citată.
„Poliţiştii din oraşul Tîrgu Bujor s-au autosesizat în acest caz şi s-a deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de uz de armă fără drept, rănirea şi schingiuirea unui animal“, a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi.
Câinele în vârstă de patru ani se adăpostise în zona clădirii fostului tribunal şi era hrănit de o persoană care se îngrijea de el.
Joi, câinele a fost împuşcat în gură cu o armă cu alice sau cu aer comprimat. Căţelul, în stare foarte gravă, a fost transportat la o clinică veterinară, unde va fi operat.
Împușcat de două ori, cu alice
”Este câinele tribunalului, are aproximativ patru ani şi acum este desfigurat. Este un miracol că a supravieţuit, după ce a fost împuşcat de două ori în gură.
Medicii au stabilit că a fost împuşcat cu alice şi cu aer comprimat. Câinele este în stare gravă, va fi supus unei intervenţii chirurgicale complicate”, a declarat reprezentantul Asociaţiei ”Help Lăbuş”, Corina Grigore.
Dacă va fi descoperit şi găsit vinovat, autorul faptei riscă până la doi ani de închisoare.
Este al doilea caz de cruzime extremă împotriva unui câine, după cel înregistrat sâmbătă, 11 ianuarie, în Maramureș.
Atunci, un câine fără stăpân a fost împușcat și omorât în plină stradă, în Pasul Prislop, în apropiere de localitatea Borșa.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro