Mirela Anton, în vârstă de 36 de ani, mamă a patru minori, trei fetiţe şi un băieţel, a murit zilele trecute, în chinuri groaznice, sub privirile copiilor săi. Femeia, care locuia în comuna Probota şi care de ceva timp era ţintuită la pat de o boală cruntă ce o devora de vie, a putrezit la propriu în casă, scrie “Bună Ziua Iaşi”, pentru că nu a avut cine să o îngrijească.
Medicii de la UPU din cadrul Spitalului Sf. Spiridon spun că femeia a ajuns la ei când cântărea doar 25 de kilograme. Ea nu a putut beneficia de îngrijiri medicale la domiciliu pentru că nu a avut cine să-i ducă dosarul la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru o aprobare banală, şi din cauza faptului că medicul de familie din comuna Probota nu a vizitat-o deloc, deşi, conform sursei citate, atât cei de la Protecţia Copilului, cât şi cei de la primărie ştiau cazul încă din 2014.
La Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi se ştia din data de 29.10.2014, conform unui raport, că minorii trăiesc cu o mamă grav bolnavă, fără sprijinul tatălui, şi cu bunica. Aceasta însă, cu probleme psihice, nu putea avea grijă de minori.
Deşi exista acest raport, minorii au fost preluaţi de asistenţii sociali abia de curând, lucru confirmat şi de cei de la Primăria Probota: “I-a monitorizat Protecţia Copilului de doi ani. Cei de acolo ştiau de mai mult timp. Dar acum, în ultima fază, i-au luat”.
Astfel, conform anchetei, reiese că, dacă instituţiile responsabile îşi făceau treaba la timp, femeia nu ajungea să putrezească şi să moară cu zile, lăsând pe lume patru minori fără nici un sprijin.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Țara din Europa care i-a cucerit pe turiști. E din ce în ce mai apreciată, a întrecut insulele din Grecia
FANATIK.RO
Țara din Europa care i-a cucerit pe turiști. E din ce în ce mai apreciată, a întrecut insulele din Grecia
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI