Vasile Pătraşcu obişnuieşte să consume alcool şi să-şi maltrateze consoarta şi cei cinci copii pe care îi are cu aceasta. Potrivit anchetatorilor, pe 9 septembrie 2014, Pătraşcu şi soţia sa au consumat ţuică, iar femeia i-a reproşat agresorului că a bătut-o în 2011 cu o bară de metal spunând că pentru acea faptă bărbatul ar fi trebuit să se afle în puşcărie. Supărat de reproşurile soţiei, Pătraşcu a luat de afară un recipient cu benzină şi a stropit-o pe victimă.
Ulterior, a dat foc unui chibrit şi l-a aruncat înspre aceasta. ”Hainele victimei au luat foc, dar în scurt timp aceasta a reuşit să se dez­brace. În pielea goală, femeia a rămas în casă, pe marginea unui pat, întrucât inculpatul nu i-a permis să iasă pentru a cere ajutor. În jurul orelor 11,30, la locuinţa inculpatul a venit una din fiicele acestuia, care, văzându-şi mama cu arsuri pe corp (de la abdomen în jos şi în zona gâtului), a cerut ajutorul unor rude care lo­cuiau în apropiere. Acestea au reuşit să-l imobilizeze pe inculpatul care continua să se manifeste violent şi să ameninţe că o va ucide pe victimă”, au precizat procurorii ieşeni. Femeia a suferit arsuri de gradul III pe o treime din corp.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News