Infectată cu COVID-19 și aflată în stare gravă, femeia ar fi fost dezintubată de un brancardier, care ar fi trebuit să ridice din salon un pacient care decedase. El ar fi încurcat pacienții și astfel ar fi ajuns să o extubeze pe femeie.

Conducerea spitalului a confirmat decesul unui pacient de la ATI, care a murit din alte cauze decât cele naturale sau medicale. Conform procedurilor, a fost anunțată poliția, care face acum verificări în acest caz.

„În seara de 10 decembrie, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost informată cu privire la decesul unei persoane internate într-un spital din sectorul 3. Având în vedere că subzistă suspiciuni cu privire la cauza decesului, Serviciul Omoruri a declanşat verificări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3”, a transmis Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

În acest moment, se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, urmând a fi dispusă şi necropsia, a mai transmis Poliția Capitalei.

Urmărește-ne pe Google News