Zeenat Rafique încă mai respira în momentul în care mama ei a turnat combustibul peste trupul ei și a incendiat-o. În urma autopsiei, medicii au descoperit urme de fum pe pe tractul respirator al adolescentei, relatează CNN. Totodată, tânăra a fost strangulată de mama și de fratele său.
Citește și: O fată de 19 ani din Pakistan, arsă de vie pentru că a refuzat o cerere în căsătorie
Corpul neînsuflețit al adolescentei a fost îngropat de soțul ei, în vârstă de doar 19 ani. ”Atunci când i-am văzut trupul am observat semne de strangulare pe gâtul ei”, a susţinut soacra tinerei, Shahida Bib. Familia adolescentei a refuzat să o înmormânteze.
Soacra adolescentei a povestit că aceasta era împreună cu fiul ei de mai bine de cinci ani. Cei doi au început o relație după ce s-au întâlnit la școală, însă au decis să păstreze totul un secret de frica familiei tinerie. În luna mai, după ce Rafique a devenit majoră, cei doi s-au căsătorit. Tânăra fugise de acasă și se mutase în casa părinților noului ei soț. A acceptat însă să-și viziteze familia, crezând că va fi posibilă o împăcare.
”I-am permis să-şi viziteze părinţii după ce unchiul ei a promis că Rafique va fi în siguranţă”, a declarat soțul adolescentei. În casa părintească, Rafique a fost atacată de mama și fratele ei și legată de pat. Rudele ei au turnat apoi benzină peste ea și au incendiat-o. Mama ei s-a predat autorităților și a declarat că nu își regretă acțiunile. În schimb, fratele Ahmer Rafique se ascunde de autorităţi. ”Îl căutăm pe fratele tinerei. O femeie bătrână nu este capabilă să ducă un asemenea act la capăt de una singură. Cineva a ajutat-o”, au declarat autorităţile.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_3eba7f71a3614a8911a30f71779a5527.jpg)
Anul trecut, până la 1.100 de femei pakistaneze au fost ucise de rude în aşa-numite ”crime de onoare”.
Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_bf9adc1337ea2a43bc4f121e5231a1b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_eeb5e46ad1f4d58cddcd9b14d090c694.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_797cc3b248b8daa10de84453861eab8f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9071dd69a5f0d30c1ddd5d32762c4ea3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_b5102c2c7829dfb33f92e2a94d6af204.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_201f3749f15f3836fd5a77b0bd029be5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_f8df07e2385bd998b10f9cef16d7023e.jpg)