Suparare mare printre batranii care stau in caminele de ocrotire. De cateva zile s-a majorat contributia lunara de intretinere, de la 400.000 lei, in medie, la 1.750.000 lei lunar. Oficialii Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap spun insa ca supararea cea mare este a copiilor acestora, care vin cu regularitate nu sa-i vada, ci sa le ia pensia.
Aproape 18.000 de adulti isi duc viata in camine, dupa ce au ramas fara casa si au fost alungati de copii. Ei plateau, pana acum, in jur de 400.000 lei lunar si primeau in schimb asistenta medicala si hrana. Cum cheltuielile au crescut, contributia s-a indexat, de asta-data usturator, la nu mai putin de 1.750.000 lei. Carmen Zaharia, director in SSPH, ne spune ca „si in aceste conditii, cheltuielile legate de intretinerea unei persoane sunt mai mari. Acestea se ridica la 5 milioane lei lunar, cu tot cu salariile platite personalului. Cred ca supararea este mai degraba a copiilor acestor batrani, care vin in fiecare luna doar sa le ia banii”, ne-a spus Carmen Zaharia.