„După zeci de ani de aşteptare, mâine (marţi – n.r.), unul dintre simbolurile României, Cazinoul din Constanţa, va avea garanţia că va fi refăcut. Guvernul nostru a reuşit, în ciuda multor contestaţii, să pregătească în detaliu proiectul, astfel încât să ne asigurăm că acest obiectiv simbol va fi reabilitat. În această noapte, la ora 12,00, expiră şi ultimul pas procedural pentru atribuirea contractului de reabilitare. Domnule vicepremier Suciu, aţi arătat cum trebuie să acţioneze un ministru implicat. Vă rog ca mâine să fiţi la Constanţa şi să vă asiguraţi că acest contract va fi semnat”, a precizat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.
În urmă cu patru ani, Cazinoul din Constanța a trecut de la municipalitate la Compania Națională de Investiții (CNI) pentru a fi restaurat, iar de atunci şi până în prezent cele trei licitaţii organizate au fost contestate, fiind în cele din urmă anulate.
Valoarea estimată a contractului pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa este de aproape 112 milioane de lei. Conform Companiei Naționale de Investiții la Cazinoul din Constanța urmează o serie importantă de modificări.
Potrivit Asociatiei
ARCHE, în acest moment, principala ameninţare pentru Cazinou o
reprezintă coroziunea şi ruginirea elementelor metalice
structurale, în special cele descoperite, expuse intemperiilor.