Crimele din Caracal scot la iveală riscul la care se expun profesorii și elevii care fac zilnic naveta spre școală: „Am avut parte de pirați groaznici. Un șofer a încercat să mă pipăie”

“Sunt navetistă din ’95”, își începe povestea Lavinia Vișan, o profesoară de 43 de ani, din orașul Moreni, județul Dâmbovița. Vișan predă Logică, Sociologie și Filosofie la Liceul Petru Cercel din Târgoviște, aflat la 22 de kilometri distanță.

De două decenii, de când depinde de microbuze, autobuze și mașinile personale ale unor șoferi necunoscuți, profesoara speră în fiecare zi că o să ajungă teafără la școală sau acasă. “Mulțumesc lui Dumnezeu că n-am avut și alte incidente”, spune ea.

Zice “și alte” pentru că într-o zi, când s-a urcat singură în mașina unui “taximetrist pirat”, așa cum îi numesc localnicii pe șoferii neautorizați care fac curse în mediul rural, “un șofer a încercat să mă pipăie”.

Speriată, Vișan a vrut să coboare imediat, dar depindea de bărbat să ajungă la ore. În cele din urmă, acesta “și-a cerut scuze și s-a purtat frumos, ca să nu îi fac reclamație”, își amintește profesoara.

Recomandări

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Incidentul se întâmpla în 2005, iar profesoara care atunci avea 29 de ani nu a mers la poliție. Crede că educația de acasă a împiedicat-o să realizeze în acel moment importanța depunerii unei plângeri la poliție.

“Bunica îmi zicea: La o fată mare și un măgar rage, mi se spunea să nu dau atenție”, povestește.

După ce a vorbit despre incident, a realizat că nu era singura.

“O colegă a mea care făcea naveta pe ruta Dărmănești – Târgoviște a mers cu un șofer care a luat-o la un moment dat pe câmp. Ea a sărit din mers din mașină, iar șoferul și-a continuat drumul. Nici ea n-a depus plângere”, adaugă Vișan.

Astăzi, profesoara de liceu își învață elevii să lupte pentru drepturile lor și să le trimită autorităților cereri în baza Legii 544/2001, în care să le ceară socoteală în privința transportului spre școală.

Mai ales după ce, anul trecut, spune ea, unii dintre ei nu au putut să vină la activitățile din weekend ale proiectului “Legacy și Advocacy în Cetatea Târgoviște”, din cauză că microbuzele care făceau legătura între satele lor și Târgoviște nu circulau în weekend.

“Sâmbătă și duminică ești legat de mâini și de picioare”.

„Mi-e puțin frică, după ce am văzut la TV, să merg cu străini”

Recomandări

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Victor Catalan, elev în clasa a XI-a la Liceul Petru Cercel din Târgoviște, este unul dintre elevii care au lipsit de câteva ori de la acest proiect, din cauză că n-a avut microbuz. “Cu ocazie” nu merge niciodată.

“Mi-e puțin frică, după ce am văzut la TV, să merg cu străini”, spune tânărul de 15 ani, care face zilnic naveta spre școală pe o distanță de 30 km, între satul Produlești, în care locuiește, și Târgoviște.

Florina Miculescu, secretar al Inspectoratului Școlar Dâmbovița, declară pentru Libertatea că nu s-au înregistrat plângeri la Inspectorat în privința transportului elevilor.

„Un șofer m-a pus să semnez un contract cu el, în regim Car rental”

În urmă cu 4 ani a intrat în vigoare Legea nr. 129/2015 pentru modificarea Legii privind transportul în regim de taxi, care interzice transportul public, contra cost, de persoane care nu dețin autorizație de taxi valabilă pentru autoturismul în care iau pasageri.

În acea perioadă, își amintește Lavinia Vișan, “un șofer m-a pus o dată să semnez un contract cu el, în regim Car rental, că mă duce până la Moreni”.

În anii următori, șoferii particulari au continuat să facă curse și pasagerii să se urce în mașinile lor, la mica înțelegere, în lipsa alternativei.

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute

Profesoara Vișan merge în continuare acasă cu “ia-mă nene” când nu prinde microbuzul.

“La ora la care ies, nu prea găsesc mașini, după ora 16 nu prea mai sunt microbuze din Târgoviște”, spune aceasta.

“Neavând microbuz, te obligă într-un fel sau altul să mergi cu ocazie. Am avut parte de pirați groaznici. Le spuneam să meargă mai încet, iar ei îmi răspundeau că, dacă nu îmi convine, să merg cu microbuzul”.

„Experiența m-a învățat să evit”

Și Cristina Tunegaru, profesoară de limba română la o școală din satul Petrăchioaia, județul Ilfov, face zilnic naveta între București și școala la care predă, aflată la 25 de kilometri distanță.

“Aștept autobuzul, chiar dacă vine rar, la o oră, o oră și ceva”, spune ea. A mers doar de 2-3 ori “cu ocazia” pe această rută, “pentru că experiența m-a învățat să evit”.

În urmă cu 10 ani, când era profesoară la o școală din comuna Pădureni, județul Vaslui, pentru că afară era frig, iar microbuzul nu mai venea, s-a urcat într-o dubă care a oprit la marginea drumului.

Abia după ce mașina a pornit a realizat că se afla singură, alături de doi bărbați, într-o mașină care urma să meargă 20 de minute, doar peste dealuri. Până la Huși, orașul ei, nu treceau prin nicio localitate.

Deși drumul s-a încheiat cu bine, frica are ecouri și astăzi.

*Fotografia principală este ilustrativă și nu are legătură cu informațiile prezentate în articol

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro