- „Am discutat cu avocatul, o să facem plângere penală la adresa medicului și a unității medicale pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate”, spune fiul, Gigi Tilișcan, polițist în cadrul Serviciul Economic IPJ Călărași.
- În replică, juristul Bogdan Mihai, managerul SJU, spune că ancheta internă nu este finalizată, dar că, „preliminar, vă pot spune că tratamentul a respectat protocoalele”.
- Libertatea a scris în luna decembrie despre zecile de cazuri de oameni bolnavi sau suspecți de COVID care s-au sinucis chiar în spitalele unde erau internați. „Pacientul nu dădea niciun semn că ar avea probleme în sensul ăsta” a fost un răspuns aproape unanim dat de cadrele medicale.
Vasile Tilișcan, de loc din satul Stancea, comuna Șpanțov, a cerut chiar el să meargă la spital. Diabetic și cardiac, fusese internat câteva zile, în ianuarie, la Spitalul Județean din Călărași și căpătase încredere în personal. Acum, bătrânul era ușor panicat din cauza unor probleme respiratorii. Șirul evenimentelor a fost povestit de fiul său, Gigi Tilișcan, pentru Libertatea.
„S-a urcat în ambulanță pe picioarele lui”
26 februarie, ora 15:00. „Tata m-a sunat că se simte rău, nu are aer. Mi-a spus că ar vrea să meargă la spital, pentru un consult”, povestește fiul Gigi. Chiar dacă soția e asistent medical principal la secția ATI COVID de la spitalul din Oltenița, familia a considerat că SJU Călărași e mai potrivit. „Și-a făcut singur bagajul, s-a urcat în ambulanță pe picioarele lui”, explică Gigi Tilișcan.
26 februarie, ora 23:40. După un prim test rapid, fals negativ, nea Vasile, așa cum era cunoscut în sat, a făcut și testul PCR. A sunat pe numărul nurorii sale. „Sunt pozitiv”, a transmis bătrânul. „Noi l-am încurajat, să nu intre în panică, să respecte indicațiile doctorilor”, spune fiul.
Tot weekendul a fost normal, Vasile vorbea la telefon cu familia.
1 martie. „Tata a început să se plângă la telefon că i s-a făcut o injecție intramusculară și că nu poate închide ochii. «Calmează-te, băi, tată, nu ești intubat, ești pe secția de COVID, nu la ATI», i-am zis. Seara, ne-a sunat din nou și ne-a zis că nu mai rezistă, că se aruncă pe geam! Am fost șocați, în condițiile în care nu a avut niciodată probleme psihice”, rememorează Gigi.
De aici încolo, începe un lung „ping-pong” telefonic cu pacientul cu tentative suicidale, pe de-o parte, și cu personalul medical, pe de alta.
Am sunat la spital, le-am transmis să aibă grijă, că ne-a spus că se aruncă pe geam. O doamnă care ne-a răspuns ne-a asigurat să stăm liniștiți, că sunt gratii la ferestre.
Fiul lui Vasile Tilișcan:
„Lăsați-mă în pace, nu mai rezist, mor aici”
2 martie. Gigi Tilișcan: „Am vorbit iar. A spus că a apăsat butonul de panică, dar sună degeaba. Îi ieșise branula, însă n-a venit nimeni la el: «Lăsați-mă în pace, nu mai rezist, mor aici», ăsta era mesajul”.
„Soția lucrează în sistem, spune că, poate dacă i se făcea un control psihiatric, nu se ajungea la o nenorocire. Poate avea nevoie de antidepresive. Oricum, nu știm nimic din ce i s-a dat, nu am privit foaia de observație. Pe surse, cum se spune, am aflat că i s-a prescris haloperidol. Îi lăsau pe noptieră două picături, într-o linguriță. Dumnezeu știe dacă le-a luat sau nu”, afirmă Gigi Tilișcan.
3 martie. O nouă discuție pacientul cu familia: „Mă țin legat, nu pot să mă mișc. Eu de-aici nu mai ies”.
Nu știa de ce a fost legat. Eu și sora mea, de la Timișoara, tot încercam să-l liniștim. El era pasionat de fotbal, ținea cu Steaua, îl anunțam ce a mai făcut actuala FCSB. Nu avea TV, nu avea aparat de radio. Am vrut să-i las un ziar la poarta spitalului. N-a vrut, era foarte tensionat.
Gigi Tilișcan:
„Vai, tată, ce mă fac eu cu depresia asta? Mă ard plămânii, nu pot să dorm”
4 martie. Într-o nouă discuție cu fratele lui Gigi, Marius, bătrânul a amenințat iar că se sinucide: „A vorbit cu nepoata mea: «Tataie, să fii sănătoasă, să te faci polițistă, cum vrei tu, dar eu n-o să mai vin acasă». Fiica fratelui meu a început să plângă”.
Tata se plângea și că i se administra insulină rapidă: «Mă omoară aici, am glicemia la 400»
Gigi Tilișcan:
În continuare, zeci de apeluri către spital. „Eu – vedeți că se sinucide. Ei – că n-au mai văzut o persoană de 70 de ani care să răspundă așa de bine la tratamentul de COVID. Nu i se mai administra antibiotic, tata era doar pe calmante și vitamine”, explică fiul.
6 martie, ora 15:00, ultima discuție. „M-a sunat el. Că nu poate deloc să se liniștească. Eu îi vorbeam de însămânțările de pe peticul de iarbă din curte, despre faptul că purceii sunt în regulă, că am făcut curat în gospodărie. Iar el, de parcă nici nu mă auzea, după vreo 4 minute, îmi zice: «Vai, tată, ce mă fac eu cu depresia asta, că nu mai pot? Mă ard plămânii, nu pot să stau pe spate. Nu pot să mă odihnesc»”.
În ciuda acestui context, aparținătorii fuseseră anunțați că Vasile Tilișcan va fi externat luni și mutat la spitalul din Oltenița, mai aproape de casă.
Cuțitul înfipt în abdomen și telefoanele închise în nas
7 martie. La ora 5:30, Vasile Tilișcan e găsit fără viață, cu un cuțit înfipt în abdomen. „Am aflat de nenorocire de la un coleg criminalist, făcea cercetarea la fața locului. M-a sunat la 7:27. A văzut fișa și numele meu în dreptul aparținătorului”, spune, printre lacrimi, fiul.
Gigi Tilișcan susține că spitalul nu i-a anunțat despre deces, deși evenimentul s-a petrecut „chiar pe garda medicului care se ocupa de tata”.
„Când ne-am mai liniștit după tragica veste, am sunat la spital și ne închideau telefoanele în nas”, acuză Gigi Tilișcan.
Din ce am aflat, colegul de salon dormea. La 3:00 a intrat o infirmieră care l-a văzut pe marginea patului, cu becul aprins. Atât știu.
Gigi Tilișcan:
Pe 9 martie, trupul neînsuflețit a fost dus la IML, pentru necropsie.
Medicul curant, către familie: „Ținem linia ocupată și pierdem timpul”
Familia a încercat să-l contacteze pe dr. Octavian Iosef, pentru a afla ce s-a întâmplat cu „tataia”: „«Tilișcan Vasile nu mai e pacientul meu, ținem linia ocupată și pierdem timpul la telefon», asta mi-a transmis. Nu suntem noi medici, să recomandăm tratamente, dar nu se poate atâta lipsă de umanitate”.
Înmormântarea lui Vasile Tilișcan a avut loc pe 11 martie. În urma lui, rămân mai multe întrebări fără răspuns.
„Am fost la managerul Bogdan Mihai, pe 12 martie, ne-a spus că are loc o anchetă internă, dar nu s-a anunțat niciun rezultat. Sau nu-l știm noi”, adaugă Gigi Tilișcan.
Întrebările fără răspuns
„Acceptam orice diagnostic, soția vede în fiecare zi pacienți intubați, dar nu o sinucidere în spital. Cum a fost supravegheat? De ce nu s-a acționat, că bănuiesc că nu ne spunea doar nouă că vrea să se sinucidă? Cum a intrat cu acel cuțit în spital? De ce nu ne-au sunat să ne anunțe de deces? Managerul ne-a spus că medicul e ca și un judecător, ce dispune el este literă de lege”, completează Gigi Tilișcan.
„Am discutat cu avocatul, o să facem plângere penală la adresa medicului curant și a unității medicale pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane în dificultate”, explică Gigi Tilișcan. Așa speră să obțină și foaia de observație.
„Am sunat de atâtea ori la spital…”, încheie Gigi Tilișcan, uitându-se în telefonul care a reținut zeci de apeluri către unitatea medicală.
Nea Vasile a lucrat ca tractorist o viață, la IAS Spanțov, de unde a și ieșit la pensie. A lăsat în urmă trei băieți și o fată.
În bătătură, animalele încă îl așteaptă. Într-un colț al curții, a rămas o roabă cu lemne. Avea ceva probleme cu inima, dar era încă în putere.
Managerul spitalului: „Preliminar, pot spune că tratamentul medical a respectat protocoalele”
Juristul Bogdan Mihai ocupă din septembrie 2020 postul de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Călărași.
„Am văzut care este situația. Ancheta internă nu a fost finalizată. Preliminar, din discuțiile purtate, pot spune că tratamentul medical a respectat toate protocoalele. Am discutat cu fiul lui Vasile Tilișcan, respectăm tragedia familiei, fiecare om are dreptul de a lua orice decizie dorește, inclusiv aceea de a ne da în judecată”.
Faptul că familia a avut numeroase discuții telefonice cu medicii și asistenții „arată că personalul nostru a avut toată deschiderea”.
Managerul spune că „evoluția pacientului e greu de explicat”, în condițiile în care, din punct de vedere Covid, lucrurile erau în regulă.
Întrebat de ce familia nu a fost anunțată de deces, Mihai afirmă că nu știe dacă acest lucru este adevărat.
Oricum, sunt foarte multe lucruri de corectat în ceea ce privește procedurile, sunt reguli pe care le schimbăm din mers, astfel încât să nu devină greșeli sistemice.
Manager Spitalul Județean de Urgență Călărași:
Dosarul de moarte suspectă e la Parchetul Călărași
Dosarul de moarte suspectă a ajuns pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași. Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a comunicat că „Vasile Tilișcan a fost găsit decedat, pe secția Medicală a Spitalului Județean de Urgență Călărași, cu un cuțit înfipt în abdomen. S-a deschis dosar de cercetare penală instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași. Nu au fost identificate alte semne de violență pe corpul victimei”.