În dosarul de trafic de minore din Caracal, instrumentat de DIICOT Olt în 2012 și judecat până în 2017, apare numele PISTOL, similar cu cel al polițistului Constantin Pistol, a dezvăluit acum câteva zile Libertatea.
Pistol este șeful Biroului de Investigații Criminale al Poliției din Caracal. El a participat pe 26 iulie 2019 la căutarea Alexandrei, fiind cel care a vorbit cel mai mult cu fata dispărută la telefon. Convorbirea a avut loc nu la 112, ci de pe aparatul unui coleg, nu a fost înregistrată și din ea nu au ajuns la public decât elemente disparate, neconfirmate oficial.
Conform unor surse judiciare citate de presă, în discuție Alexandra l-ar fi descris pe răpitor cu destul de multe detalii fizice, relatând inclusiv despre faptul că era masiv și avea ochi albaștri.
De asemenea, polițistul Pistol a condus echipa de polițiști care a fost noapte la casa lui Dincă și nu a pătruns în curte, respectând astfel decizia procurorilor.
Libertatea a găsit, în dosarul penal 3357/104/2012*, un fragment de dialog în care apare numele PISTOL. Doi traficanți vorbesc despre cum o fată minoră a vrut să se ducă la poliție să reclame că este exploatată sexual, dar că ”I-a zis ăla PISTOL să o lase moartă”. Și fata a renunțat ”când i-a zis acesta, las-o moartă, că n-ai dovezi”.
În dialogul cu Libertatea, polițistul Pistol a negat orice legătură cu această rețea de trafic, condusă de interlopul ”Cocoș”, alta decât faptul că el însuși ar fi lucrat la destructurarea ei. ”Eu am cercetat o mulţime de cazuri cu fete şi am aplicat legea”, a spus el.
Cert este că procurorii DIICOT nu au investigat mai departe, în 2012, de ce vorbeau traficanții despre Pistol ca despre un protector al ei.
Întrebată dacă are cunoștință de faptul că traficanții îl invocau pe Pistol drept un om de încredere al rețelei, IPJ Olt a răspuns acum câteva zile că a dispus ”efectuarea de verificări” prin Biroul Control Intern și că, în funcție de rezultatele cercetărilor, ”vor fi luate măsurile legale care se impun”.
VIDEO – Subiectul a fost dezbătut în emisiunea „LA FIX”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro