După noile dezvăluiri din cazul Caracal, un psiholog explică de ce închidem ochii pe principiul “Nu e treaba mea”: “Implicarea este adesea slabă, deoarece nu sunt «de-ai noștri»”

– De multe ori vedem situații în care martorii la unele infracțiuni sau pur și simplu la diverse altercații refuză să colaboreze cu autoritățile sau să intervină. Din ce motiv se merge pe principiul ”Nu e treaba mea”?
– Societatea românească are încă un profil colectivist important, astfel că procedurile/instituțiile nu sunt importante, respectate sau puternice, ci relațiile personale sunt cele care ne definesc mult (ex: adesea, cele de rudenie extinsă/prietenie/cunoștințe).

În țară, când avem o problemă de rezolvat cu autoritățile, rareori întrebăm: care este procedura?, ci întrebăm: cunoști pe cineva care să mă ajute/să-mi rezolve…?

Daniel David:

Așadar, oamenii cu profil colectivist se implică adesea doar dacă este vizat cineva din “colectivul” său! Dacă este cineva din alt colectiv și/sau îl solicită o instituție, implicarea este adesea slabă, deoarece nu sunt “de-ai noștri”!

Recomandări

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

– Cum ne situăm în România în ceea ce privește încrederea în celălalt? Care este explicația, din punct de vedere psihologic, a neîncrederii pe care românii o manifestă față de autorități?
– În primul rând, românii au un nivel de încredere interpersonală mai scăzut decât cei din spațiul vestic și chiar decât unii vecini geografici. Aceste diferențe în nivelul de neîncredere se accentuează în cazul relației cu străinii (și ei fiind din afara “colectivului”!).

Lucrul se generalizează și la autorități/instituții, cu atât mai mult, cu cât mentalitatea colectivistă le definește, din nou, ca fiind “alții/ceilalți”, nu noi! Apoi, acest lucru este întărit chiar de greșelile instituțiilor slabe, care, pe un fond colectivist, nu sunt puternice, democratice și transparente; se intră astfel într-un cerc vicios, în care cauza și efectul își schimbă locul, potențându-se reciproc, cu efecte dezastruoase asupra încrederii. iar dacă încrederea este slabă, cooperarea devine slabă și astfel nu suntem capabili să construim instituții sociale puternice.

– Cum putem construi o încredere mai mare în cei din jurul nostru și implicit în autorități?
– Încrederea, dublată de gândire critică, trebuie promovată explicit ca valoare în actul educațional, în familie, la locul de muncă și în societate, iar cei care o îmbrățisează să fie susținuți și valorizați social.

Recomandări

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

– Ce diferențe există între modul în care se implică în comunitatea lor oamenii din mediul rural față de cei din urban? De ce?
– În acest moment nu mai există mari diferențe. Neîncrederea interpersonală este ridicată în ambele medii. Ba mai mult, aș spune că orașele mari, cu comunități mari de tineri educați, au un nivel mai crescut de încredere interpersonală.

– Punctual, în cazul Caracal, care sunt concluziile dumneavoastră ca specialist în ceea ce privește modul în care s-a desfășurat ancheta, dar și reverberațiile pe care le-a avut în spațiul public?
– Nu am urmărit cu suficientă atenție acest caz pentru a mă putea exprima în cunoștință de cauză.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro