Ministrul de Interne, şeful STS dar şi actualul şi fostul şef al Poliţiei Române vor fi audiaţi, în Parlament, în cazul crimei de la Caracal.
Anunţul a fost făcut de preşedintele comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, social-democratul Dorel Căprar.
„Având în vedere evenimentele recente de la Caracal, precum și numeroasele semnalări din mass-media referitoare la modul deficitar de execitare a atribuțiilor de serviciu de către personalul Ministerului Afacerilor Interne și al Serviciului de Telecomunicații Speciale, pentru analizarea situației și în exercitarea controlului parlamentar, luni, 29 iulie, ora 17, este convocată ședință a Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților”, a scris Căprar pe Facebook.
El spune că urmează să fie convocați, la audieri, Ministrul Afacerilor Interne, directorul Serviciul de Telecomunicații Speciale, inspectorul general interimar și fostul inspector general ai Poliției Române, precum și directorul Direcției Generale de Protecție Internă.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu a anunţat deja că va iniţia discuţii, în regim de urgenţă, cu liderii grupurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă care să analizeze cauzele care au dus la tragedia de la Caracal.