Cazul Dianei Rotaru, eleva de 13 ani din Bucureşti care a murit miercuri în timp ce se afla în tabără la Buşteni, i-a alertat pe reprezentanţii inspectoratelor şcolare, dar şi pe profesorii care organiează astfel de excursii. Şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Constantin Trăistaru, a declarat ieri că regulile de organizare a acestor activităţi şcolare vor fi mai stricte. “Ca să nu să se repete astfel de cazuri, o să avem grijă ca aceste activităţi să fie organizate cât mai atent ”, a spus Trăistaru. Măsurile legate de organizarea taberelor vor fi luate cât mai repede, mai ales că elevii se întorc de luni la şcoală. Semestrul al II-lea al anului şcolar începe pe 14 ianuarie şi va dura până în iunie. Din 6 aprilie, elevii vor intra în vacanţa de primăvară, până pe 14 aprilie.