„Doamna Elena, sunt Alexandra, am venit aici să vă ajut!”…

…i se adresează Alexandra, o tânără de numai 24 de ani care, de câțiva ani face parte din echipa de negociere a poliției.
Măcinată de dorul copilei sale ce s-a prăpădit mult prea devreme, femeia întoarce ușor capul și o privește pe polițistă. Seamănă cu fiica ei… Pare o primă luptă câștigată cu „moartea”.
Pe terasă vine și soțul Elenei, dar când își vede nevasta pe marginea blocului, aproape că leșină. Negociatorii îl iau de acolo, nu-i poate ajuta în acele momente.
Rând pe rând, foști șefi, colegi și prieteni de-ai femeii urcă pe acoperiș, dar sinucigașa îi ignoră. Doar privește la turla bisericii, căutând parcă un semn. Se agită în momentul în care pompierii ridică nacela macaralei cu un negociator în ea. Se renunță rapid la tentativă, iar Elena e învățată de salvatori cum să se retragă de pe marginea terasei pentru a se odihni.

Se lasă seara, iar negociatorii…

…schimbă din nou tura. Alexandra se tot roagă de Elena să bea măcar apă. Dă din cap afirmativ că vrea și ia paharul întins de negociator care se târăște până la ea, de frică să nu o facă să recurgă la gestul fatal. Toată noaptea, ofițeri specializați de FBI îi povestesc sinucigașei lucruri frumoase din viața sa. Nimic nu o mișcă, parcă nu aude. Mai bea câteva pahare cu apă, mănâncă o portocală și o brioșă.

Trecuseră 24 de ore de când Elena stătea acolo

„Nu a vorbit cu noi deloc, nu a vrut. Am implorat-o să ne spună cu ce să o ajutăm. Nimic, Tăcere totală. Ajunsesem la un nivel în care mai erau speranțe de doar 20 la sută să o mai putem salva noi, negociatorii. Atunci am transmis mai departe că trebuie să se ia în considerare un plan de salvare. Atunci s-a adus și acea saltea”, ne-a povestit unul dintre ofițerii care a stat mai tot timpul cu Elena.

Ultimele clipe din viața femeii par mai degrabă scenariu de film

„Alexandra și colega ei priveau spre Elena cum se apropie amenințător de margine. Se scurgea practic… S-a dat centimentru cu centimetru, privind spre sol. Fetele strigau la ea, dar, la un moment dat, a dispărut din peisaj”, ne-au povestit polițiștii care au stat 35 de ore lângă Elena.
Acum, ofițerii de la „Omoruri” din Poliția Capitalei au deschis un dosar penal de moarte suspect. Toți cei care au fost implicați în misiunea de salvare sfârșită tragic vor fi audiați ca și martori. Inclusiv negociatorii. Salvatorii vor spune pas cu pas ce s-a întâmplat în cele 35 de ore în care Elena și-a așteptat rândul să ajungă în brațele morții.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Urmărește-ne pe Google News