Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au anunțat în 11 martie 2024 că a fost finalizată ancheta într-un dosar de omor deschis în 2016, în urma unui caz în care o femeie din Timiș a murit după ce a suferit arsuri pe 70% din suprafața corpului. Anchetatorii au verificat pe parcursul cercetărilor și scenariul în care victima a fost incendiată de soțul ei.

„În data de 11.06.2016, în jurul orei 17.30, în timp ce se afla împreună cu soția sa la locuința comună situată pe raza județului Timiș, pe fondul geloziei și al consumului de alcool, inculpatul a stropit-o pe victimă cu o substanță inflamabilă, iar ulterior a incendiat-o, victima suferind arsuri pe aproximativ 70% din suprafața corpului, leziuni care au condus ulterior la decesul acesteia în data de 14.06.2016”, a fost comunicatul sec al procurorilor, după finalizarea anchetei și trimiterea dosarului în judecată. 

La data tragediei, cazul a fost puțin mediatizat. După trimiterea în judecată a suspectului, procurorii au refuzat să indice localitatea în care s-au petrecut faptele, considerând că informația se încadrează în categoria datelor cu caracter personal de natură să ducă la identificarea victimelor.  

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

„A rezultat în prima fază că s-a autoincendiat”

Surse implicate în anchetă au dezvăluit pentru Libertatea că tragedia s-a produs în satul Stamora Germană, aparținător comunei Moravița, aproape de granița cu Serbia, iar cel acuzat de omor este un localnic pe nume Arsente Rus. Rechizitoriul indică faptul că, în ziua de 11 iunie 2016, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că o femeie (n.r. – victima Rodica Rus) „are arsuri la nivelul feței și refuză să primească îngrijiri medicale”. 

Cazul femeii incendiate după un conflict domestic. Soțul, trimis în judecată pentru omor după 8 ani în libertate: „Cum să-i dau eu foc, dom’le?”
Rodica Rus, victima

Procurorii mai arată că primii polițiști ajunși la fața locului au constatat că victima „se afla sub influența băuturilor alcoolice, prezenta arsuri pe 40% din suprafața corpului și a refuzat să fie transportată la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale”. 

„Din discuțiile purtate cu aceasta a rezultat în primă fază că aceasta (n.r. – victima) s-a autoincendiat, în mod accidental, cu diluant”, se mai arată în fragmentul din rechizitoriul întocmit în baza declarațiilor agenților de poliție.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

Femeia a fost convinsă, într-un final, să urce în ambulanță, fiind transportată la Spitalul Județean Timișoara. A doua zi, în 12 iunie 2016, a fost transferată la Spitalul Floreasca din București, din cauza agravării stării de sănătate. A murit două zile mai târziu „ca urmare a unui șoc postcombustial produs în urma unor arsuri prin flacără de gradele II și III pe circa 70% din suprafața corpului”. 

Circumstanță agravantă: uciderea prin cruzimi

În urma tragediei de la Stamora Germană, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta, de care aparține localitatea, a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. În 14 iunie 2016, după ce femeia a murit la Spitalul Floreasca din București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declanșat cercetări pentru omor, declinându-și imediat competența în favoarea procurorilor din Timiș. 

În paralel, procurorii de la Deta au schimbat încadrarea juridică din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă, iar ulterior în lovituri cauzatoare de moarte. Având în vedere noua încadrare juridică a faptelor, Parchetul Judecătoriei Deta și-a declinat competența în favoarea Parchetului Tribunalului Timiș. 

Cele două dosare au fost reunite într-unul singur, cu cercetări pentru omor. Bărbatului i s-a reținut și o circumstanță agravantă, aceea de ucidere prin cruzimi, „respectiv utilizarea de mijloace şi procedee feroce care depăşesc în intensitate pe cele proprii acţiunii de a ucide şi cauzează victimei mari suferinţe, prelungite în timp, determinând oroare şi revoltă în psihicul celor care iau cunoştinţă de faptă”.

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Judecătorii au decretat că nu se impune arestarea

Cazul femeii incendiate după un conflict domestic. Soțul, trimis în judecată pentru omor după 8 ani în libertate: „Cum să-i dau eu foc, dom’le?”
Arsente Rus

În februarie 2024, înainte de a-l trimite în judecată pe Arsente Rus (66 de ani), procurorul care a anchetat cazul a cerut arestarea sa preventivă. Atât Tribunalul Timiș, cât și Curtea de Apel Timișoara au decis însă că nu se impune arestarea și bărbatul acuzat de omor poate fi cercetat în stare de libertate. 

În timp ce judecătorii Tribunalului Timiș se pregătesc să stabilească primul termen pentru procedura de cameră preliminară, Arsente Rus, ajuns între timp pensionar, trăiește în libertate în Stamora Germană și așteaptă să fie judecat. 

Reporterii ziarului Libertatea au vizitat satul aflat la granița României cu Serbia. L-au găsit pe suspectul crimei oripilante deplasându-se cu bicicleta pe stradă. A acceptat fără șovăire să ne conducă la casa în care încă locuiește și de unde soția sa, Rodica, a plecat cu salvarea și s-a întors în sicriu. În fața locuinței sărăcăcioase, Arsente Rus și-a început mărturia spunând că se consideră total nevinovat și subliniind că soția sa „nu s-a accidentat, și-a dat foc”. 

Filmul tragediei, în versiunea suspectului

Bărbatul spune că nu mai știe exact anul în care el și Rodica s-au căsătorit, dar estimează că au trăit împreună peste 30 de ani. Au avut doi copii. Un băiat de 41 de ani, aflat în Germania și o fată, ajunsă la vârsta de 39 de ani, care locuiește în casă cu el. 

„Am fost plecat în Germania. În sâmbăta aceea (n.r. – 11 iunie 2016) m-am întors acasă. Ea era cu un bătrân care ne mai ajuta în gospodărie. A băut cu ea și, după ce am venit eu, bătrânul nu a mai stat mult și s-a dus acasă”, susține Arsente. 

Bărbatul spune că, după ce au rămas singuri, au întreținut relații sexuale. Ulterior, soția a plecat la un magazin din sat să-i cumpere țigări, iar el ar fi mers pe un câmp de lângă casă să-și vadă de animale. 

„Când am venit înapoi, ardea în mijlocul casei. Am tras hainele de pe ea. Am luat un furtun cu apă și am stins-o. N-a vrut să meargă la spital. Doar s-a îmbrăcat cu un capot. Eram doar noi acasă”, își prezintă inculpatul versiunea. Susține că, din cauza șocului, nu și-a dat seama că trebuie să sune la 112, fapt pe care l-a făcut după ceva vreme un cumnat, informat despre incidentul extrem de grav. 

„A fost operată de cap, biata”

Arsente Rus spune că, în momentul în care Poliția a ajuns la fața locului, ar fi avut loc următorul dialog: „Doamnă, ce ați făcut?”. „Mi-am dat foc”. „De ce?”. „Așa am vrut”. 

Bărbatul susține că nu are o explicație pentru presupusul gest extrem la care ar fi recurs soția. „Nu știu ce a avut. A fost operată la cap, biata (n.r. – soțul sugerează că femeia a rămas cu sechele în urma intervenției chirurgicale)”. 

Adaugă totuși că în ziua tragediei s-au certat. Discuția aprinsă a pornit de la reproșul primit de femeie în urmă cu câteva zile. „Când am fost în Germania, am sunat-o. Era beată. Băiatul a intervenit la telefon și i-a spus: «Mami, nu mai bea atâta că te faci de râs!»”, declară soțul acuzat de omor reporterilor Libertatea. 

Bărbatul susține că soția i-a reproșat cuvintele copilului în ziua în care s-a întors acasă. 

A zis către mine să mă duc înapoi în Germania și mi-a scos valiza afară. Asta a fost toată discuția noastră. Nu i-am reproșat că a băut cu moșul. Nu mi-a păsat. Era bătrân, avea 80 și ceva de ani.

Arsente Rus a declarat:

Recunoaște că-și lovea soția

Arsente Rus mai declară că în ziua tragediei nu și-a lovit soția, dar că, în rest, „nu zice că nu i-a mai dat o palmă”. „Nu am bătut-o să o bag în spital sau ceva niciodată. Așa… ca în familie. Nu am fost ușă de biserică. Dar nu să omor sau s-o bag în spital”, se justifică bărbatul. 

Ca să arate că nu suferea de gelozie, așa cum susține procurorul, localnicul din satul timișean spune că, de-a lungul căsniciei, soția Rodica l-ar fi înșelat, iar singura lui reacție ar fi fost s-o mustre: „A umblat cu cine a vrut. Tot îmi spunea unul, altul. Și soră-sa a venit la mine: «Du-te că e la întâlnire cu cineva în Deta». Dacă eram gelos, mergeam și stăteam la lucru dincolo? (n.r. – în Germania). Ea tot îmi scotea ochii, era geloasă”. 

„Dacă mă condamnă, este pe nedrept”

Bărbatul spune că acuzarea are împotriva sa martori care spun că l-au auzit pe el spunând că i-a dat foc soției sale. „Cum să-i dau eu foc, domle?!”, se apără bărbatul, spunând că unul dintre martori este chiar fiica sa, care locuiește cu el în casă. „Nu știu ce are (n.r. – fiica). Se gândește că îi rămâne ei casa dacă mă închide pe mine. Și așa îi rămâne ei casa”, spune bărbatul, care o cheamă și pe fiica sa, Mariana, să mărturisească în fața ziariștilor tot ce știe. 

Cazul femeii incendiate după un conflict domestic. Soțul, trimis în judecată pentru omor după 8 ani în libertate: „Cum să-i dau eu foc, dom’le?”
Mariana, fiica lui Arsene Rus

„Eu am dat declarație doar din auzite, din ce mi-au spus vecinii, nu din văzute. Când am ajuns eu, era doar Poliția. Vecinii au zis că tata s-a dus la o vecină aici și a spus să vină că nu știu ce s-a întâmplat. Nu mai vreau să declar nimic. Am fost și la detectorul de minciuni dusă. Certuri au fost, ca în fiecare familie”, a declarat Mariana, fiica victimei și a bărbatului acuzat de omor. 

„Legea e lege. Eu nu pot să zic nimic, dar dacă mă condamnă, mă condamnă pe nedrept. Eu nu tai o găină din curte… Să dau foc la o femeie?! Mai trăiam atâția ani cu ea?!”, se apără Arsente Rus, al cărui proces urmează să înceapă la Tribunalul Timiș. 

Sora și cumnatul Rodicăi, versiune radical diferită

La patru case distanță de Arsente Rus locuiește sora victimei, Ana Mureșan, și soțul acesteia, Costan Mureșan. Doamna Ana admite că sora Rodica, mai mare cu patru ani, era cunoscută în sat ca având probleme cu alcoolul. „Dar de ce a avut probleme cu băutura? Tot din cauza lui. Dacă nu voia să bea cu el și cu neamurile lui, lua bătaie. De aia avea probleme cu băutura”, susține sora victimei. 

Soții Mureșan spun că în ziua în care Rodica a fost arsă au ajuns la locul faptei la scurt timp după incident. „El i-a dat foc. Că nu s-a incendiat singură. Nu avea cum”, opinează Ana Mureșan. Femeia susține că sora sa era conștientă când a ajuns acasă: „Eu am întrebat-o: «Ce ai făcut?». Și ea mi-a arătat cu capul către bărbatu-su”, a declarat Ana Mureșan. 

Cazul femeii incendiate după un conflict domestic. Soțul, trimis în judecată pentru omor după 8 ani în libertate: „Cum să-i dau eu foc, dom’le?”
Ana Mureșan, sora victimei, și soțul ei

„Când am intrat înăuntru, el a zis către mine: «Am făcut-o, am făcut-o, omorâți-mă, faceți ce vreți cu mine»”, susține și Costan Mureșan. Soții Mureșan declară că i-au spus cumnatului lor că, dacă femeia scapă cu viață, dau declarații pentru „împăciuire”, dar dacă Rodica moare vor avea altă mărturie. „Ne-am schimbat declarația și am spus cum s-a manifestat și ce am auzit și noi de la ea”, spune cumnatul victimei. Soții Mureșan mai declară că Arsente și Rodica aveau certuri permanente. „Cred că nu a fost zi să nu ia bătaie (n.r. – soția Rodica). Dacă e vinovat, să-și plătească vinovățiile. Dacă nu, lasă-l în plata lui Dumnezeu”, spune Ana Mureșan, sora victimei. Dacă va fi găsit vinovat, Arsente Rus riscă între 15 și 25 de ani de închisoare sau chiar detenție pe viață. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

Sabrina   •   30.03.2024, 14:01

Cum de un criminal se plimba nestingherit prin sat? Ce fel de justiție avem? De ce nu este la închisoare?

demostene1   •   30.03.2024, 12:49

A fost ieri un caz în care o femeie și-a înjunghiat soțul de 2 ori. 12 rânduri de text. Acum cazul asta când sunt 400 de rânduri. Dar nu nu, nu e o coincidență deloc. Haha. Articolul ăla aproape a dispărut de pe site, asta o sa fie menținut cat mai mult sus.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
O mare bancă din România se închide în 2025. Ce se întâmplă cu toți clienții care au conturi și carduri deschise aici
FANATIK.RO
O mare bancă din România se închide în 2025. Ce se întâmplă cu toți clienții care au conturi și carduri deschise aici
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI