Pe 4 aprilie, agenții din cadrul Poliției Orașului Baraolt, județul Covasna, au efectuat o percheziție la domiciliul familiei A. din satul Bodoș. Într-una dintre camerele casei, polițiștii au descoperit o tânără legată cu lanțuri de mobilă. 

Părinții fetei au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile și sunt cercetați pentru lipsire de libertate, potrivit comunicatului Poliției, care menționează că tânăra ținută astfel captivă, timp de peste 10 ani, suferă de un handicap psihic grav. 

DGASPC Covasna: „Nu am primit nicio sesizare privind rele tratamente”

Libertatea a discutat cu sătenii din Bodoș despre situația tinerei Ana* și a familiei ei. Oamenii susțin că autoritățile locale știau despre modul în care era tratată fata de către părinți, dar n-au făcut nimic, de-a lungul anilor: „Toți știau, primarul, asistenta socială, doctorița, toți știau de treaba asta și nu au făcut nimic”.

Din discuția cu Szacakcs Laszlo, viceprimarul din Baraolt, de care ține satul Bodoș, a reieșit că situația Anei era cunoscută în primărie încă din anul 2012: „De două ori, anchetele făcute la domiciliul familiei A. de angajații pe asistență socială din primărie au semnalat că fata trebuie luată din grija părinților și internată într-un centru. Cel puțin o dată, din câte îmi amintesc, era menționată și treaba cu lanțurile”.

Conform legii, pasul următor pentru Primăria Baraolt, după constatarea neregulilor, ar fi fost trimiterea acestor anchete la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Covasna. „Unde s-a oprit decizia, nu știu”, a spus viceprimarul Szakacs Laszlo. 

La solicitarea ziarului, DGASPC Covasna a declarat că nu a primit nicio sesizare din partea Primăriei Baraolt despre condițiile în care era ținută tânăra din Bodoș. 

Primăria Baraolt

Ana, precizează răspunsul DGASPC Covasna, „este încadrată cu gradul grav, cu asistent personal, având certificat de încadrare cu valabilitate permanentă din anul 2014. În această perioadă, până în prezent, instituția noastră nu a primit nicio sesizare din partea Primăriei Baraolt privind rele tratamente, abuz sau neglijență aplicate tinerei în cauză”. 

În continuare întreprindem demersuri pentru identificarea măsurilor de îngrijire adecvată a tinerei în viitor.

DGASPC Covasna:

Salariu și vouchere de vacanță

În rol de asistent personal era angajat tatăl Anei, potrivit unui răspuns scris de la Primăria Baraolt. 

La întrebarea Libertatea, privind data când a fost efectuată ultima inspecție la casa familiei A., pentru a verifica starea Anei, Primăria Baraolt admite că din 2020 „nu au fost efectuate vizite la domiciliu”, cu explicația: „mai întâi din cauza COVID, iar asistentul personal (n.red. – urmează numele tatălui Anei) în fiecare lună depune la Compartimentul Personal-Salarizare un raport de activitate semnat de medicul de familie prin care declară că se îngrijește de persoana cu handicap grav în mod corespunzător”.

Pentru serviciul de asistent personal al fiicei sale, tatăl Anei primește un salariu net lunar de 2.090 de lei, care include indemnizația de hrană de 202 lei, potrivit documentului primit de la Primăria Baraolt. A beneficiat și de vouchere de vacanță de 1.450 de lei pe an, precizează instituția.

Tatăl Anei era angajat ca asistent personal din luna mai 2012. La rândul ei, Ana primea „ajutoare alimentare și pachete cu produse de igienă”, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). 

Din 2012 până în prezent, la conducerea Primăriei Orașului Baraolt s-au succedat trei aleși: Lazar Kiss Barna Andras (2012-2016), Zsombori Csaba (2016-2020) și Benedek Huszar Janos (din 2020). 

*Numele a fost schimbat pentru protejarea identității.

 
 

Urmărește-ne pe Google News