Euronews scrie că „România a fost zguduită după ce a apărut informația că suspectul în tentativa de omor era un criminal în serie, care fusese eliberat din închisoare”.
„Pe tânăra în vârstă de 17 ani a fost turnată benzină și fata a fost apoi incendiată, potrivit procurorului Petrică Cercel. În prezent, se află într-o stare critică la un spital din Capitală, după ce a suferit arsuri pe 90% din corp”, notează Euronews.
„Bărbatul s-a dus în casa fetei, a intrat în cameră, a turnat benzină pe ea și apoi a plecat. Bunica dormea și dacă nu ar fi fost fratele ei, fata ar fi fost probabil arsă până murea”, a explicat Petrică Cercel conform sursei citate.
Cazul, mai scrie Euronews, ”a atras atenția asupra penitenciarelor din România și a trimis unde de șoc în sistemul de justiție penală”.
Marți, notează portalul european de știri, Ministrul Justiției a anunțat demiterea directorului și a directorului adjunct ai Penitenciarului din Drobeta-Turnu Severin pentru eliberarea condiționată a suspectului.
Ion Turnagiu, bărbatul care a incendiat tânăra din Mehedinți, a fost condamnat în 1994 la închisoare pe viață, după ce a comis cinci crime, dar a fost eliberat condiționat acum un an.
Libertatea a dezvăluit că președinta completului care i-a dat drumul incendiatorului a eliberat acum o lună un alt criminal în serie, condamnat la 99 de ani de închisoare.
Astăzi, la 8 zile după ce tânăra de 17 ani din Mehedinți a fost incendiată de criminalul Ion Turnagiu pe 90 la sută din suprafața corpului, Spitalul Grigore Alexandrescu din București, unde este internată, a anunțat pentru Libertatea primele vești bune: „fata a fost echilibrată, au reușit intervențiile chirurgicale, iar organismul luptă și permite să se mai facă grefe de piele. Este o speranță”.