Într-o zi de luni, pe 18 decembrie anul trecut, în jurul orei 16.00, un perete al clădirii internatului Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc s-a surpat din senin. Patru elevi care se aflau în dormitoare în acel moment au fost prinși sub bucățile de zid. Operațiunile pentru salvarea lor au durat trei ore. 

S-a stins din viață la trei săptămâni după accident

Pentru Dávid Gábor Sipos nu s-a mai putut face nimic. Adolescentul de 17 ani a fost găsit decedat, strivit de un perete prăbuşit. 

Alte trei eleve, cu vârste între 15 şi 17 ani, au fost rănite și au ajuns la spital. 

În starea cea mai gravă era Orsolya Barabás. Fata de 17 ani avea traumatisme severe și era în stop cardio-respirator când a fost scoasă de sub dărâmături, însă a răspuns manevrelor de resuscitare și apoi a fost transportată la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Mureș. După trei săptămâni, pe 9 ianuarie 2024, adolescenta s-a stins din viaţă.

Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”
Dávid Gábor Sipos și Orsolya Barabás, adolescenții care au murit în tragedia de la Odorheiu Secuiesc
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

A doua zi după tragedie, dosarul în care erau investigate împrejurările producerii accidentului a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș. Procurorii precizau atunci că au efectuat o cercetare preliminară la faţa locului, că au audiat martori și au ridicat înscrisuri.

Şanțul excavat chiar lângă zidul vechi al clădirii

La scurt timp, László Szilveszter Sándor, administratorul societății care realiza lucrări lângă clădirea internatului, a fost pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și executarea de modificări ale unei construcții fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea și rezistența.

„În esență, s-a reținut că inculpatul a dispus efectuarea unei lucrări de săpare a unui șanț cu adâncime de aproximativ 2,3 metri chiar lângă zidul clădirii internatului, lucrare care era neautorizată”, au explicat procurorii, care au cerut arestarea preventivă a lui László Szilveszter Sándor. 

Judecătoria Târgu Mureș și apoi Tribunalul Mureș au respins însă propunerea procurorilor și au decis că administratorul trebuie plasat doar sub control judiciar.

În dosar, pe parcursul anului 2024, alte două persoane au fost puse sub acuzare de procurori, dar „urmărirea penală nu a fost finalizată, întrucât comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcţii”, precizează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, într-un răspuns furnizat la solicitarea ziarului Libertatea.

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ
Recomandări
Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

Amendă pentru primarul care a dat autorizaţia de construire

La momentul accidentului, internatul Liceului Tamasi Aron găzduia 97 de elevi, într-o clădire veche de peste un secol, ce aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice. Primăria Odorheiu Secuiesc plătea peste 300.000 de lei chirie, anual. 

Cu o lună și jumătate înainte de tragedie, pe 26 octombrie 2023, Primăria Odorheiu Secuiesc a emis o autorizaţie de construire pentru ridicarea unui gard lângă acest internat. Conform autorizaţiei, constructorul avea interdicţia de a săpa mai aproape de 2 metri şi 20 de centimetri de fundaţia clădirii, însă el a încălcat această regulă.

Ulterior, în urma verificărilor efectuate de Inspectoratul de Stat în Construcții Harghita, s-a descoperit că acea autorizație de construire nu respecta prevederile legale, iar „în urma celor constatate, a fost întocmit procesul verbal de contravenție, prin care primarului (Galfi Arpad – n.r.), secretarului general al primăriei și arhitectului șef li s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 10.000 de lei”, anunţa Prefectura Harghita, în februarie anul acesta.

Primarul din Odorheiu Secuiesc, Galfi Arpad, e cercetat de DNA într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu. Procurorii spun că el a încheiat mai multe contracte cu un cabinet de avocatură, pentru care a plătit  27.500 de lei din bani publici, asta deși primăria dispunea de departament juridic.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

XhX13   •   19.09.2024, 14:22

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență.

nasty1   •   19.09.2024, 14:20

Deci justitia "speciala" ticaloasa din Romania a decis ca vinovatii sa moara linistiti, de batranete, la casele lor, nederanjati de vreo condamnare...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI