1 comentariu- Reporterii Libertatea au fost în Miercurea Ciuc, în luna august, pentru a vedea care este situația romilor care și-au pierdut casele în incendiul din 2020. Sute de familii au locuit în sala de sport de la Arenă aproape doi ani. Între timp au fost aduse câteva locuințe modulare în zona unde au ars casele.
- În oraș există un ghetou unde locuiesc peste 100 de romi foarte săraci. Au fost evacuați acum aproape 20 de ani, pentru o perioadă temporară. Sunt tot acolo.
- În ultima parte a seriei, arătăm că Primăria Miercurea Ciuc vrea să curețe centrul orașului evacuându-i pe romii „datornici cu câteva sute de lei”, care au mai rămas în imobilele din buricul orașului.
- 18 procese de evacuare a avut Primăria Miercurea Ciuc cu chiriașii săi anul trecut. Printre persoanele pe cale să fie evacuate e și o bătrână de 77 de ani.
În strada Primăverii, la marginea orașului Miercurea Ciuc, e un ghetou unde locuiesc peste 100 de romi foarte săraci. Situat chiar lângă stația de epurare a apei, mirosul e aproape insuportabil. Un semn cu „pericol de înec” apare pe gardul ce împrejmuiește stația de epurare.
În apropiere, mai mulți copii desculți se joacă în noroaie. Femeile curăță în ligheane mari fructele culese din pădure pe care încearcă să le vândă la piață. Din asta trăiesc. De multe ori, poliția îi gonește, iar oamenii își lasă marfa acolo.
Oamenii locuiesc în niște barăci din tablă, primite la mijlocul anilor 2000. Atunci au fost evacuați din casele din centrul orașului și mutați „temporar” lângă stația de epurare. De 20 de ani tot acolo trăiesc, iar comunitatea s-a mărit.
„Ne-o dat o baracă. Aveam copiii toți lângă mine. Dormeam câți încăpeam în pat și care nu o încăput, pe jos”, își amintește Fodor Erzsébet, 55 de ani și mamă a 11 copii, despre mutarea în ghetou.
„Dăm jos zăpadă cu cuțitul iarna de pe baracă”, adaugă femeia. Are un document de identitate provizoriu, valabil un an. Pe document e trecut motivul eliberării: „Lipsă locuință”.
Prezentul lor reflectă ca într-o oglindă viitorul altor familii pe cale să fie evacuate din centrul orașului Miercurea Ciuc.
Unde să merg?
La câțiva kilometri de ghetou, Kerekes Rozália stă pe marginea patului, în camera unde își duce viața de câteva decenii, la parterul unei clădiri vechi din centrul orașului.
A primit casa de la locul de muncă în perioada comunistă și a rămas acolo, plătind o chirie modică lună de lună. Locuiește cu o nepoată în vârstă de 19 ani, pe care o crește de când avea câteva zile. Mama ei a rugat-o să aibă grijă de fetiță câteva ore, dar nu s-a mai întors.
Acum Rozália, în vârstă de 77 de ani, trebuie să părăsească locuința.
Primăria „obligă pârâta la plata de 78 de lei” și cere evacuarea ei și a familiei sale din locuință.
„Nu știu ce să fac. Unde să merg?”, spune bătrâna.
Datorie de 78 de lei la chirie
Practica autorităților locale din Miercurea Ciuc din ultimii ani a fost să prelungească chiriile pe perioade mai scurte, de câteva luni, sau să nu le mai prelungească deloc, arată contractele consultate de Libertatea.
În februarie, primăria a trimis înștiințări chiriașilor săi, inclusiv Rozáliei, cerându-le mai multe documente necesare pentru a le prelungi contractele: cerere pentru prelungire, acte doveditoare privind venitul familiei, adeverință de la Harviz (compania de apă din Miercurea Ciuc, n.r.), dovada plății chiriei, copii după actele personale.
Rozália nu a trimis actele solicitate, precizează autoritățile.
De asemenea, femeia a acumulat o datorie de 78 de lei la plata chiriei, incluzând majorările de întârziere, până în 28 iunie 2022. Conform contractului încheiat în 2019, chiria pe o lună era de 44 de lei.
Acestea au fost motivele pentru care primăria a dat-o în judecată, cu scopul de a o evacua din locuință.
Rozália nu înțelege exact. Spune că a rămas cu o restanță de 42 de lei la plata apei, dar că și-a plătit datoria. Vorbește română, dar limba maternă e maghiara, și înțelege cu greutate actele oficiale.
Patru generații
Tot într-o clădire din centrului orașului Miercurea Ciuc, pe strada Petőfi Sándor, mai mulți copii mici se joacă singuri pe un pat, la final de august. În aceeași cameră, Regina, o tânără de 18 ani, și bunicul ei, Lajos, în vârstă de 68 de ani, stau la o masă acoperită de documente: chitanțe, hârtii de la tribunal, acte de identitate provizorii, decizii de evacuare.
În august, executorul judecătoresc i-a somat să evacueze locuința, în care familia stătea cu chirie de câteva decenii. Tatăl lui Lajos a primit-o în anii 70, fiind transmisă mai departe copiilor și nepoților.
În cele două camere trăiesc patru generații. Sunt și zece copii. Trei dintre ei sunt ai Reginei, tânăra de 18 ani.
Primăria le-a intentat un proces în iulie 2021, pentru că aveau o restanță de câteva sute de lei la plata chiriei. „Uite, au plătit tot din urmă”, ne arată bătrânul o chitanță, ca să demonstreze că nu mai au restanțe.
În noiembrie anul trecut, Judecătoria Miercurea Ciuc a dispus evacuarea familiei.
„Acum ce putem să facem? Să ajungem afară pe stradă după atâția ani?”, întreabă Lajos cu lacrimi în ochi.
În zonă, metrul pătrat se închiriază cu 10 euro. Spațiul de 98 de mp de la parterul clădirii unde locuiește familia a fost recent închiriat cu 1.000 de euro pe lună. Acolo se va deschide o farmacie.
„E o întreagă spirală care pornește de la evacuări”
Evacuările au un efect uriaș asupra viitorului copiilor, spune Ioana Vlad, care e activistă pentru dreptul la locuire în cadrul inițiativei Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire. Fără condiții de locuire adecvate, accesul copiilor la educație este aproape imposibil.
„Când ești forțat să te muți dintr-un loc în altul, este ruptă orice continuitate a mersului la grădiniță, la școală, iar frații mai mari devin responsabili de îngrijirea celor mai mici când părinții sunt plecați la muncă. Este foarte greu să reiei școala odată ce ai ratat startul sau ai pierdut mai mulți ani E o întreagă spirală care pornește de la evacuări și de la lipsa condițiilor de locuire adecvată”, precizează Ioana Vlad.
„Autoritățile și-ar dori ca aceste persoane să dispară în mod magic”, spune activista.
De multe ori, autoritățile nu asigură și soluții de relocare pentru familiile evacuate, împingându-le să se descurce pe cont propriu.
Care sunt efectele? E o experiență „violentă și traumatizantă”, spune Ioana Vlad, pentru că oamenii sunt dislocați forțat din locul în care au trăit, care le este familiar.
„În cazurile cele mai grave, nu cred că sunt puține, acestea devin efectiv persoane fără adăpost, care stau în locuințe improvizate sau în case abandonate, fără utilități și fără nicio siguranță a locuirii”, spune activista.
Apare riscul separării copiilor de familie. E o teamă a multor persoane evacuate și unul dintre motivele pentru care multe familii vulnerabile nu apelează la sistemul de asistență socială, deși au nevoie.
18 procese de evacuare în 2021
18 procese a avut Primăria Miercurea Ciuc în 2021 pentru evacuarea din imobile a unor chiriași ai săi, conform datelor comunicate de către autoritățile locale la solicitarea Libertatea. Anul acesta, a derulat 8 procese de acest fel.
Comparativ cu anii trecuți, cifrele au crescut semnificativ. În 2018, au fost șase astfel de procese. În 2019, un proces. În 2020, patru procese.
Motivul evacuării din aceste locuințe publice: restanțe la plata chiriei, restanțe la întreținere, amenzi, lipsa unui contract de muncă. Mai multe decizii de evacuare consultate de Libertatea arată că oamenii erau restanți cu câteva sute de lei.
La nivel național, totalul evacuărilor efectuate prin intermediul executorilor între 2001-2017 ajunge estimativ la 36.300, arată un raport asupra evacuărilor silite din România, realizat de către rețeaua BLOCUL pentru Locuire.
- În regiunea Transilvania s-au raportat cele mai numeroase evacuări realizate de executori judecătorești.
- Numărul de evacuări cu executare silită era în scădere între 2001-2008, dar a început să crească din nou în 2009.
- S-a ajuns la aproape 1.500 de evacuări silite anual în ultimii ani.
În audiență la primar
Într-o dimineață de august, opt persoane pe cale să fie evacuate se strâng în fața Prefecturii. Printre ele sunt și Regina și Zsófia, sora ei. Majoritatea sunt romi, dar e și un maghiar printre ei.
Toți își țin documentele în plase, în poșete sau în mână.
Li se spune inițial că vor fi primiți în instituție, însă în cele din urmă coboară doi angajați să stea de vorbă cu ei afară. Îi ajute să completeze niște cereri. Dar toată acțiunea e doar de formă. Prefectura nu are competențe reale când vine vorba de evacuări.
De la Prefectură, oamenii merg la primărie.
Sunt primiți de primarul Attila Korodi și viceprimarul Bors Béla. Oficialii pornesc ecranul unui televizor, cu imagini care arată gunoiul dintr-o curte din centrul orașului. E curtea unde locuiește familia Reginei.
Primarul le vorbește despre mizeria pe care au făcut-o în curte, în fața celorlalte persoane pe cale să fie evacuate. Spune că primăria a fost nevoită să scoată camioane de mizerie de acolo în urmă cu câteva săptămâni.
Cele două surori își pleacă capul, rușinate. Una dintre ele începe să plângă.
Explicațiile primarului. „Când ajuți și n-ai rezultate, ce faci?”
Într-un interviu cu Libertatea, care are loc după ce oamenii pleacă din audiență, primarul Attila Korodi explică cum vede el lucrurile.
Spune că evacuările sunt necesare, chiar dacă e vorba de restanțe de câteva sute de lei, pentru că cei care nu plătesc și care nu respectă „condițiile minime” contractuale țin locul altor oameni săraci, care s-ar conforma și care ar avea nevoie de acele locuințe sociale.
Aduce apoi un alt argument: siguranța celor evacuați. „Poate acel imobil cade peste capul lui, atunci ce fac?”.
Spune că unii oameni nu acceptă să fie ajutați. „Sunt situații în care tu ești neputincios (ca autoritate locală, n.r.)”, adaugă el. „Am făcut eforturi imense să ajutăm aceste comunități”.
Întrebăm ce se va întâmpla cu familia Reginei, în care sunt zece copii mici, primarul răspunde: „Noi îi încurajăm să găsească o chirie unde să trăiască mai departe”.
Attila Korodi spune că autoritățile au obligația să-i ajute pe oamenii care trăiesc în situații foarte precare, însă trebuie să vadă și rezultate. „Dar când ajuți și n-ai rezultate, ce faci? Unde este limita?”, se întreabă el.
„Nu poți să te aștepți să se schimbe de la o zi la alta”
Sărăcia transmisă din generație în generație nu se poate rezolva de pe-o zi pe alta, spune pentru Libertatea Ana Oprișan. A lucrat mulți ani în asistență umanitară în zone ca Siria, Iran sau Bangladesh și și-a scris doctoratul pe tema mecanismelor de supraviețuire în rândul comunităților de romi din Turcia.
„Ai ignorat ceva atâtea decenii (ca autoritate, n.r.). Nu poți să aștepți să se schimbe de la o zi pe alta”, explică ea. Nu face referire la o autoritate anume, ci vorbește la modul general.
Eforturile contează, atât la nivel individual, cât și la nivel de autoritate publică, chiar dacă de multe ori nu dau roade. „E foarte ușor să te dezamăgești”, atrage ea atenția. Dar mai ales ca autoritate publică, nu poți să spui, gata, nu voi mai face nimic. „Nu ar trebui să existe așa ceva în discursul tău ca autoritate locală. Nu este la discreția cuiva să dea demnitate cuiva”, adaugă Oprișan.
„Fața sărăciei din România nu e diferită, dar e mai frustrantă”, spune ea. „E mai frustrant pentru că aici ai așteptări. Avem resurse, nu am avut război până de curând, suntem în UE. Dar nu știm să dăm la alții din ce avem. Nu trebuie să dai bani. Poți să petreci puțin timp cu un copil, să îl ajuți să facă teme”.
Muncind în asistență umanitară, a văzut fața sărăciei sub multe forme și a înțeles că, de multe ori, nu ce le dădeai oamenilor conta, ci faptul că îți pasă.
„E chestia asta de demnitate, că îl vezi ca om. Trebuie să vii ca egal, nu ca doamna care îți dă lecții”, completează ea.
Sărăcia extremă e dificil de combătut din cauză că aceasta vine la pachet cu foarte multe probleme. „E ca o boală transmisă din generație în generație”, spune ea. Te afectează inclusiv la nivel mental.
„Noi ne destabilizăm la cea mai mică chestie și cerem ajutor. Copiii ăștia (din comunități foarte sărace, n.r.) cresc cu lipsă de speranță, în noroaie”, explică Ana Oprișan.
Este o enormă demonstrație de curaj că reușesc să supraviețuiască, când toată lumea e împotriva lor. Au o rezistență enormă.
Au plecat de bunăvoie
Executorul judecătoresc Marin Cotfas spune pentru Libertatea că în cazul familiei Reginei, executarea silită nu a mai avut loc.
„Au plecat de bunăvoie. Acea locuință a fost eliberată benevol”, adaugă el.
„O.A. (mama Reginei, n.r.) cu cei 5 copii au ocupat un apartament rezervat victimelor violenței domestice în Centrul Social al municipiului”, au transmis autoritățile. Nu au precizat cât vor putea sta acolo sau ce s-a întâmplat cu restul membrilor familiei.
Executorul mai are 4-5 dosare similare. „Am discutat cu ei să achite. Dar nu au făcut nimic din ce au promis. Este vorba de centrul istoric al municipiului și autoritățile nu pot să folosească imobilele pe motiv că sunt locuite de niște veșnici datornici. Nu sunt criterii de etnie. E și un cetățean maghiar”.