Cazul „acţiunii preventive specifice” care a semănat cu o percheziţie, desfăşurată pe 12 octombrie de agenţi ai IPJ Ilfov la Şcoala nr. 1 din Jilava, este subiectul despre care discută toată lumea din jurul şi dinăuntrul instituţiei respective de învăţământ. 

„La noi, când au intrat în clasă, doar au vorbit urât. Ne-au spus să ne scoatem tot ce avem în ghiozdane, în bancă. La cei de la a VIII-a C, poliţiştii le-au luat ghiozdanele din mâini şi s-au uitat ei în ele”, povesteşte un elev de clasa VI-a, de la şcoala din Jilava. O colegă de-a lui adaugă că nu au fost probleme deosebite cu disciplina în ultima vreme: „Erau copii mai agresivi, aşa, dar au plecat la alte şcoli. A mai rămas unul, care nu mai e aşa, s-a cuminţit” . 

„L-a alergat pe ăla mic cu briceagul”

Copilul care a fost vizat de mai multe plângeri ale părinţilor către conducerea şcolii şi către Primăria Jilava are 14 ani şi repetă clasa a VI-a. Tatăl lui lucrează în străinătate şi se află doar în grija mamei. Locuieşte pe o stradă din apropierea şcolii. 

În ziua respectivă, când poliţiştii au descins în sălile de clasă, băiatul respectiv nu era la ore, susţin colegii lui. „Pe ăla micul al meu, când era în clasa a II-a, băiatul ăsta l-a alergat cu un briceag, până la microbuz. Era să mi-l omoare. De atunci trebuia să vină poliţia. Am făcut plângeri peste plângeri şi degeaba”, spune o mămică. „Ăla micul” al ei a trecut, între timp, în clasa a III-a. 

JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”
Recomandări
JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”

Pe ăştia trebuie să-i ia, să-i ducă la şcoala de corecţie, unde să-i înveţe o meserie, cum se făcea pe vremuri

O bunică indignată, în aşteptarea nepotului de la clasa zero, afirmă: 

La Şcoala nr. 1 din Jilava se învaţă în două schimburi: ciclul primar dimineaţa, clasele de gimnaziu – de la 12 sau de la 13. 

Părerile în rândul părinţilor sunt împărţite. Cei mai mulţi dintre ei ştiau despre vizitele agenţilor de poliţie la şcoală, pentru a le vorbi copiilor despre diverse teme legate de siguranţă. Despre percheziţii însă n-au fost anunţaţi. „Le-au vorbit aşa, să-i sperie, să-i facă să plângă, mai rău au făcut”, spune o mamă. 

„Lăsaţi, să vină poliţiştii, foarte bine au făcut, că prea şi-au luat-o unii în cap de pe acum. De la vârsta asta, umblă cu bricege, cu prostii. Unde-or să ajungă? Şi ce dacă le-a umblat în ghiozdane, dacă agentului i se pare că e suspect, are tot dreptul să controleze”, replica un tată. Lângă el, fiul lui, în clasa a VII-a, dă semne că ar spune şi el ceva. Dar părintele lui continuă demonstraţia că poliţiştii au procedat legal când au percheziţionat copiii, în timpul orelor de curs. 

Autoritatea pentru Date Personale investighează milionul de scrisori personalizate trimise de AUR. AEP a anunțat sesizarea Parchetului General
Recomandări
Autoritatea pentru Date Personale investighează milionul de scrisori personalizate trimise de AUR. AEP a anunțat sesizarea Parchetului General

Viceprimar: „Am aflat de percheziţii a doua zi”

„N-am ştiut, nu ne-a anunţat nimeni că poliţiştii intră în şcoală. N-am fost informaţi, n-am ştiut despre planul lor sau ce au de gând să facă”, declară directoarea instituţiei de învăţământ, profesor Mihaela Velicu. 

Nici Primăria Jilava, care are şcoala în administrare, nu a fost informată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov despre „acţiunea preventivă specifică”. 

„Am avut consfătuiri pe tema siguranţei în Şcoala nr. 1, dar n-a participat nimeni de la IPJ. Am fost eu, din partea Primăriei, şeful Poliţiei Locale, care tot de Primărie ţine, un reprezentant din conducerea şcolii şi un reprezentant de la firma de pază. Am discutat noi între noi care sunt problemele, ce putem face, cum e şi normal, să discutăm, dar fără IPJ”, spune viceprimarul Marin Alexandru. 

„Despre percheziţiile la ore, am aflat abia a doua zi, de la mămicile din primărie, care au copii la Şcoala nr. 1. Ele ştiau de la copiii lor. Acum, după părerea mea, noi, ca administratori ai şcolii, cred că trebuia să fim anunţaţi de IPJ, că au de gând să intre în clase. Aşa zic eu. Şi noi, şi conducerea şcolii ar fi trebuit să fim anunţaţi. Ei au intrat aşa, fără să ne anunţe. Nu ştia nimeni ce vor, ce au de gând să facă acolo”.

Rimetea, satul din Munții Trascău desemnat „Destinația anului 2025”. Locuitorii trăiesc exclusiv din turism: „Mâncarea ne face renumiți”
Recomandări
Rimetea, satul din Munții Trascău desemnat „Destinația anului 2025”. Locuitorii trăiesc exclusiv din turism: „Mâncarea ne face renumiți”

„Un poliţist îi ţinea un discurs unui elev”

Viceprimarul din Jilava insistă că treaba Primăriei e doar administrarea şcolii, „noi plătim firma de pază, microbuzele, sistemul de supraveghere video, facturile şi aşa mai departe. Procesul de educaţie ţine de alte instituţii, nu ne amestecăm. Dar în cazul ăsta, cred că IPJ trebuia să ne anunţe”.

„Au mai venit la şcoală, să facă acţiuni de prevenţie, şi nu ne-au spus. Ne-am dus şi noi acolo, să fim şi noi prezenţi, ca autoritate, să vedem ce se întâmplă, ce fac poliţiştii la şcoală. Şi când am ajuns acolo, unul dintre ei, un poliţist îi ţinea un discurs unui elev. Era tocmai elevul ăla problemă, de care se plâng părinţii. S-au plâns şi la noi. Îi ţinea un discurs că să aibă grijă cum se poartă, să nu comită infracţiuni, cam aşa ceva”.

Despre elevul pe numele căruia au fost făcute mai multe plângeri, Marin Alexandru precizează că serviciul de asistenţă socială din Primăria Jilava se ocupă de cazul lui de mai mult timp. „Au fost angajaţi ai primăriei la el acasă, au vorbit cu mama, şi-a luat unele angajamente. Au vorbit şi cu băiatul, care şi el a promis unele lucruri. Şi văd că se ţine de cuvânt. N-a mai produs necazuri la şcoală, din câte ştiu. Adică situaţia era cunoscută, luasem măsuri, nu cred că avea rost să vină poliţia în clasă”.

Pază de un milion de euro

Cazul percheziţiilor din Şcoala nr. 1 Jilava, la fața locului. „Se vine cu bricege la școală”
Intrarea în curtea școlii

După percheziţii şi după apariţia informaţiilor în presă despre „acţiunea preventivă specifică”, viceprimarul declară că a avut loc o altă discuţie între reprezentanţii şcolii, ai firmei de pază, ai poliţiei locale şi ai primăriei. „Aţi văzut şi dumneavoastră, s-au scurs pe internet nişte imagini cu minori. Cineva, încercăm să aflăm cine, care are acces la sistemul informatic de la camerele video din şcoală, a dat acele imagini către publicaţii. Nu e în regulă”, spune Marin Alexandru.

Şcoala nr. 1 Jilava este păzită de o firmă contractată de primărie, Eneea Real Security SRL, cu sediul administrativ pe șoseaua Giurgiului. O gardiană sexagenară, corpolentă, la intrarea elevilor, şi un gardian firav, la fel, cu aer de pensionar, la intrarea profesorilor, reprezintă dovada că societatea de pază se achită de obligaţiile contractuale. 

Din luna mai 2021 şi până în prezent, Primăria Jilava a încheiat două contracte cu Eneea Real Security, în valoare totală de aproximativ un milion de euro

Din 2013 şi până în prezent, potrivit SICAP, Eneea Real Security a obţinut 3 contracte prin licitaţie, în valoare totală de 2,13 milioane de euro, şi 54 de contracte prin achiziţie directă, în valoare totală de 685.000 de euro. Firma ilfoveană păzeşte, printre altele, Arhiva Naţională de Filme, Centrul Naţional al Cinematografiei, comuna Vidra, Apă-Canal Ilfov. 

Paznicii şcolii: fost şef în DGIPI şi fost şef la Furturi Auto

Cui aparţine Eneea Real Security SRL? Potrivit expose.ro, administrator este Octavian Cornăţeanu, fost şef al Poliţiei Criminale din cadrul Poliţiei Capitalei, fost şef al Sectorului Crimă Organizată din cadrul DGIPI şi director în firmele lui Nicolae Dumitru, zis „Niro”. 

Ca asociat la Eneea Real Security apare un alt fost poliţist, Ovidiu Garcea, fost şef al Serviciului Furturi Auto din Poliţia Capitalei. Despre Ovidiu Garcea, Libertatea a scris, cu mulţi ani în urmă, că se numără printre poliţiştii anchetaţi sub suspiciunea că au favorizat inculpaţi din clanul Cămătarilor. De asemenea, potrivit adevărul.ro, Garcea a fost anchetat şi pentru bănuieli că şi-a falsificat actele de studii. 

Comisarul Harbuz, fost voleibalist la Dinamo

Agentul care a condus operaţiunea de la Şcoala nr. 1 Jilava se numeşte Ionuţ Chivorchian Harbuz şi este ginerele lui Gheorghe Chivorchian, fost şef din fotbal. Poliţistul Harbuz este la bază voleibalist. 

Potrivit mesagerulneamt.ro, cariera lui Harbuz s-a desfăşurat la clubul sportiv municipal din Piatra-Neamț, unde a ocupat şi funcţia de antrenor la echipa feminină de volei. Harbuz a evoluat în echipa de volei a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, după care a ajuns la CS Dinamo Bucureşti, club departamental al Ministerului de Interne. La alb-roşii, Harbuz a fost antrenor secund şi jucător. Pe statul de funcţii al clubului, conform declaraţiilor de avere, Harbuz apare încadrat ca ofiţer. 

După încheierea carierei sportive, Harbuz apare la IPJ Ilfov, în postul de comisar. 

Contactat în scris şi telefonic de Libertatea, el a refuzat să spună care este ultima instituţie de învăţământ unde a absolvit şi ce pregătire profesională are ca poliţist. „Nu pot să vă spun asta, întrebaţi-i pe şefii mei!”, a declarat comisarul.

La rândul lor, şefii IPJ Ilfov nu au dat încă nicio explicaţie despre modul în care fostul voleibalist a devenit comisar şi despre calificarea acestuia pentru meseria de poliţist. 

Despre soţia lui Ionuţ Harbuz, Maria Angelica Harbuz, Gazeta Sporturilor a scris că, în calitate de coordonatoare a secţiei de volei din cadrul CSM Bucureşti, şi-a legat numele de o serie de licitaţii îndoielnice pentru achiziţionarea de echipament. 

Poliţia Jilava, cu lacătul pe poartă

O altă întrebare adresată şefilor IPJ Ilfov şi şefilor Poliţiei Române şi rămasă fără răspuns, deocamdată, este ce înseamnă „acţiune preventivă specifică” şi cum se deosebeşte aceasta de o percheziţie. 

Am întrebat şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie dacă are cunoştinţă despre percheziţiile de la Şcoala nr. 1 din Jilava. „Veţi primi un răspuns în termenul legal”, ne-a dat asigurări o angajată a departamentului Comunicare şi Relaţii Publice din ANPDCA.

Cazul percheziţiilor din Şcoala nr. 1 Jilava, la fața locului. „Se vine cu bricege la școală”
Postul de poliție din Jilava

Între timp, la postul de poliţie din Jilava, e lacătul pe poartă, ziua în amiaza mare, în timpul programului. Maşinile sunt parcate în poarta instituţiei, pe trotuar. În cazul vreunui pericol la Şcoala nr. 1, care e câteva sute de metri mai încolo, de intervenţie ar trebui să se ocupe alţii. IPJ Ilfov s-a ocupat de prevenţie. 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

Wheeler   •   02.11.2022, 18:24

Prin anii 1960, în clasa a IV-a la ora de lucru manual băieții învățam să sculptăm în lemn. Cu briceagul. Unde a ajuns învățământul, unde a a ajuns societatea noastră !

vlad.slavoiu   •   02.11.2022, 17:28

Cum adică: “Ăla micul” al ei a trecut, între timp, în clasa a III-a?… Adică ok, am înțeles teza textului: polițistul e rău și nici nevastă-sa nu e om cum trebuie (informație, nu-i așa, relevantă - jurnalism, tată, nu te joci!…), dar de ce o luați la mișto pe femeia aia că a zis “ăla micul”? E cumva vorba de vreun vlăjgan care a rămas repetent de șapte ori și e la cinșpe ani tot într-a treia sau cum? Și dacă nu, cum își permite o femeie să-și bată joc de altă femeie care spune despre copilul ei “ăla micul”? Cum își permite un jurnalist treaba asta? Domnu’ Tolontan: îmi cer scuze. Vă pup. :)

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro
Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Viva.ro
Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
România riscă să intre în colaps și să ajungă mai rău decât Grecia. Ce se mai poate face
Adevarul.ro
România riscă să intre în colaps și să ajungă mai rău decât Grecia. Ce se mai poate face
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Cum s-a trezit un tânăr cu un credit online, deschis pe numele lui, de care habar nu avea. A pierdut 15.000 de lei
Observatornews.ro
Cum s-a trezit un tânăr cu un credit online, deschis pe numele lui, de care habar nu avea. A pierdut 15.000 de lei
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI