ComenteazăAparţin României anului 2010. Parlamentari şi chestori, un înalt magistrat, oameni de afaceri, toţi sunt amestecaţi într-o canava incredibilă. Dacă înregistrările telefonice sunt reale, importante instituţii ale statului apar ca populate de escroci şi traficanţi de influenţă, care pun la mezat – fără nici o jenă, pe faţă – însăşi ideea de justiţie. Mizeria, totală şi intolerabilă, dă jos masca de pe chipul troglodit al unor inşi care au pretenţia să legifereze, să împartă dreptatea, să conducă destinele ţării. Amestecaţi într-o cloacă pentru care nici o pedeapsă nu-i prea mică. Repet, dacă stenogramele sunt autentice.
Scandalul are şi alte implicaţii. Înregistrările, în această fază, trebuiau să fie secrete. Scoaterea lor pe tarabă pute şi politic. Cineva le-a lansat fie ca răfuială interpartinică, fie ca diversiune. Orice scandal mediatic e bun pentru a deturna atenţia de la dezastrul economic.
Care-i sursa dezvăluirilor? Senatul? Ministerul Justiţiei? DNA? Neidentificând-o, procurorul-şef Daniel Morar şi-ar da sieşi un blam şi şi-ar pune sub semnul întrebării competenţa şi chiar credibilitatea anchetei respective. Dincolo de cazul în sine însă rămâne mirosul fetid al unei adunături atât de impropriu numite high-life. De astă dată, dă din colţ în colţ PSD, dar nici celelalte partide nu-s alcătuite doar din călugări.