Agenţia guvernamentală pentru controlul bolilor din Germania a afirmat, cu un optimism precaut, că rata de creştere a cazurilor de coronavirus pe teritoriul ţării pare să încetinească, informează luni DPA, potrivit Agerpres.

„Observăm o tendinţă potrivit căreia curba de creştere exponenţială se aplatizează cumva”, a spus luni la Berlin Lothar Wieler, preşedintele Institutului Robert Koch, pe baza raportărilor zilnice.

Statistica noilor cazuri de infecție în Germania FOTO: worldometers.info

În acelaşi timp, el a avertizat că este prea devreme pentru a afirma cu siguranţă acest lucru.

Cu toate acestea, Wieler a spus că este ”optimist” că măsurile implementate în Germania au deja un efect ”vizibil”. Institutul a stabilit, de asemenea, pe baza datelor de telefonie mobilă că oamenii sunt mai puţin mobili în Germania, dar încă nu suficient de mult, a mai spus acesta.

Autorităţile federale şi regionale din Germania au impus duminică o interdicţie privind contactul între persoane, în cadrul măsurilor de luptă împotriva răspândirii coronavirusului, limitând interacţiunile între mai mult de două persoane.

Excepţiile de la această interdicţie se referă la familii şi persoane care locuiesc în aceeaşi gospodărie.

Nu au fost impuse, însă, restricții de circulație drastice la nivel federal.

Autoritățile spun că această interdicție aplicată grupurilor are mai mult sens decât cea care ar închide oamenii în case, scrie Deutsche Welle.

Totuși, la nivel regional, Bavaria, cel mai mare land ca suprafaţă din Germania, a anunțat izolarea populaţiei sale, potrivit AFP şi DPA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News