Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.569 au fost declarate vindecate și externate.

Până acum, 675 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 sunt internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 247 de pacienți.

12.042 de  persoane sunt în carantina instituționalizată și alte 22.690 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 166.993 teste.

Polițiștii au deschis 497 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

De asemenea, în ultimele de 24 de ore, au fost depistate 4.318 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.005.343 de lei.

Câți români din diaspora au coronavirus – situația din 29 aprilie

În diaspora, 2.205 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.247 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 269 în Germania, 70 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 88 de cetățeni români aflați în  străinătate, 27 în Italia, 19 în Franța, 26 în Marea Britanie, 8 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News