Grupul de Comunicare Strategică a anunțat joi 6.115 cazuri noi de infectare cu coronavirus, după efectuarea a 41.982 de teste.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 29.901 teste RT-PCR (18.430 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.471 la cerere) și 12.081 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.135 de persoane au fost reconfirmate.
Până astăzi, 1 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 958.918 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
856.405 pacienți au fost declarați vindecați.
Bucureștiul și 13 județe sunt în scenariul roșu, având o incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile raportat la mia de locuitori de peste 3.
136 de decese COVID
În ultimele 24 de ore au fost raportate şi 136 de decese (76 de bărbați și 60 de femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și municipiul București.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese, la categoria de vârstă 40-49 de ani, 18 decese, la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 de decese, la categoria de vârstă 60-69 de ani, 49 de decese, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 29 de decese, la categoria de peste 80 de ani.
122 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Până joi, 23.674 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
1.434 pacienți, la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.252.
Dintre acestea, 1.434 sunt internate la ATI, cu 22 mai multe decât miercuri şi un nou nivel fără precedent.
Pe teritoriul României, 68.893 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.288 de persoane se află în izolare instituționalizată.
De asemenea, 49.147 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 108 persoane.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanţ COVID 1 aprilie 2021 – 6.115 cazuri – 41.982 de teste
- Bilanț COVID 31 martie 2021 – 6.156 de cazuri – 41.554 de teste
- Bilanț COVID 30 martie 2021 – 6.204 cazuri – 40.387 de teste
- Bilanț COVID 29 martie 2021 – 3.825 de cazuri – 14.355 de teste
- Bilanţ COVID 28 martie 2021 – 4.439 de cazuri – 21.477 de teste
- Bilanţ COVID 27 martie 2021 – 5.869 de cazuri – 37.144 de teste
- Bilanț COVID 26 martie 2021 – 6.516 cazuri – 40.714 teste
- Bilanț COVID 25 martie 2021 – 6.651 de cazuri – 41.979 de teste
- Bilanț COVID 24 martie 2021 – 6.136 de cazuri – 40.241 de teste
- Bilanț COVID 23 martie 2021 – 6.149 de cazuri – 38.700 de teste
- Bilanț COVID 22 martie 2021 – 3.743 de cazuri – 13.552 de teste
- Bilanț COVID 21 martie 2021 – 4.267 de cazuri – 20.392 de teste
- Bilanț COVID 20 martie 2021 – 6.096 de cazuri – 37.532 de teste
- Bilanț COVID 19 martie 2021 – 5.593 de cazuri – 38.738 de teste
- Bilanț COVID 18 martie 2021 – 6.174 de cazuri – 38.385 de teste
Foto: EPA
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro