În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 22.737 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.729 mai puțin decât în ziua anterioară. 2.909 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, depistați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Cele 22.737 de cazuri au fost depistate după efectuarea a 82.350 de teste RT-PCR și antigen. Din cele 82.350 de teste efectuate, 26.441 au fost teste RT-PCR (15.112 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.329 la cerere), iar 55.909 teste rapide antigenice. Gradul de pozitivare a ajuns la 27,61%.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.093 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În total, până astăzi, 11 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.531.597 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 85.459 sunt ale unor pacienți reinfectați, depistați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

2.067.864 de pacienți au fost declarați vindecați.

132 de decese de COVID

În ultimele 24 de ore, INSP a raportat 132 de decese (71 de bărbați și 61 de femei), dintre care 5 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Dintre cele 132 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 23 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 46 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 52 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

128 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 132 de pacienți decedați, 101 au fost nevaccinați și 31 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. 29 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități.

Au fost raportate 5 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județul Neamț, în luna ianuarie 2022.

Până astăzi, 61.363 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

1.152 de pacienţi COVID sunt la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 10.800, cu 187 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.152 de persoane, cu 6 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.152 de pacienți internați la ATI, 989 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 736 sunt minori, 719 fiind internați în secții, cu 23 mai puțin decât în ziua anterioară și 17 la ATI, cu 4 mai puțin decât în ziua anterioară.

Pe teritoriul României, 235.265 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.865 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 87.096 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 3 persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

Urmărește-ne pe Google News