În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 118 mai puține față de ziua anterioară.

Cele 271 de cazuri au fost depistate după efectuarea a 9.819 teste RT-PCR și antigen. Din cele 9.819 teste, 2.476 teste au fost RT-PCR (1.378, în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.098, la cerere), iar 7.343 au fost teste rapide antigenice.

31 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, depistați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 26 de persoane au fost reconfirmate.

7 decese de COVID

În ultimele 24 de ore, INSP a raportat 7 decese (2 bărbați și 5 femei), dintre care 4 decese raportate anterior intervalului de referință. Dintre cele 7 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, două, la categoria de vârstă 60-69 de ani, două, la categoria de vârstă 70-79 de ani și două, la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități. Din totalul de 7 pacienți decedați, 5 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. Ambii pacienți vaccinați prezentau comorbidități.

Până astăzi, 65.713 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

51 de pacienţi cu COVID, la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 426, cu 30 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 51 persoane, cu două mai puține față de ziua anterioară.

Dintre cei 51 pacienți internați la ATI, 47 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 41 sunt minori, toți fiind internați în secții, la fel ca în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor în ultimele zile:

 
 

Urmărește-ne pe Google News