În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.477 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19), cu 125 mai puțin față de ziua anterioară.
Cele 1.477 de cazuri noi au fost depistate după efectuarea a 7.764 de teste RT-PCR (4.071 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.693 la cerere), iar 16.120 au fost teste rapide antigenice.
197 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 148 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
12 decese de COVID
În ultimele 24 de ore, INSP a raportat 12 decese (7 bărbați și 5 femei), niciunul anterior intervalului de referință. Dintre cele 12 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani, două la categoria de vârstă 70-79 de ani și 9 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Din totalul de 12 pacienți decedați, 10 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. Ambii pacienți vaccinați care au decedat aveau peste 80 de ani și prezentau comorbidități.
Până astăzi, 65.297 de persoane diagnosticate cu infecție cu Sars-Cov-2 au decedat.
251 de pacienți cu COVID, la Terapie Intensivă
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.828, cu 88 mai puțin față de ziua anterioară.
De asemenea, la ATI sunt internate 251 de persoane, cu două mai puțin față de ziua anterioară. Dintre cei 251 de pacienți internați la ATI, 223 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 83 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 20 mai puțin decât în ziua anterioară și niciunul în ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID 14 aprilie 2022 – 1.477 de cazuri noi – 23.884 de teste
- Bilanţ COVID 13 aprilie 2022 – 1.602 cazuri noi – 25.362 de teste
- Bilanț COVID 12 aprilie 2022 – 2.067 de cazuri noi – 30.173 de teste
- Bilanț COVID 11 aprilie 2022 – 1.026 de cazuri noi – 13.605 teste
- Bilanț COVID 10 aprilie 2022 – 912 cazuri noi – 13.930 de teste
- Bilanț COVID 9 aprilie 2022 – 1.451 de cazuri noi – 30.848 de teste
- Bilanț COVID 8 aprilie 2022 – 1.709 cazuri noi – 22.852 de teste
- Bilanț COVID 7 aprilie 2022 – 1.984 de cazuri noi – 27.007 teste
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro