Autoritățile au confirmat vineri 835 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, după efectuarea a 34.616 teste – 22.705 teste RT-PCR (10.911 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.794 la cerere) și 11.911 teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 207 persoane au fost reconfirmate.

Până astăzi, 14 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.070.605 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (SARS-CoV-2).

1.022.029 de pacienți au fost declarați vindecați.

105 decese COVID

În ultimele 24 de ore au fost raportate 105 decese (62 de bărbați și 43 de femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui și municipiul București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-29 de ani, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese, la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 de decese, la categoria de vârstă 60-69 de ani, 37 de decese, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 22 de decese, la categoria de vârstă peste 80 de ani.

97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Până astăzi, 29.413 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

809 pacienți, la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.276.

Dintre acestea, 809 sunt internate la ATI, în scădere de la cele 829 de ieri.

Pe teritoriul României, 14.993 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.706 de persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 39.867 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 140 de persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

FOTO: Hepta

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News