În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 282 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 238 mai puțin față de ziua anterioară. 23 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 31 persoane au fost
reconfirmate pozitiv.

Cazurile noi au fost depistate după efectuarea a  3.511 teste RT-PCR (1.240 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.271 la cerere) și 7.427 teste rapide antigenice.

6 decese de COVID

În ultimele 24 de ore INSP a anunțat 6 decese ( 4 bărbați și 2 femei). Dintre cele 6 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Din totalul de 6 pacienți decedați, 4 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. 1 dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta cuprinsă între 60-69 de ani și 1 avea vârsta peste 80 de ani.

Până astăzi, 65.612 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

Număr constant al pacienților la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 806, cu 3 mai mult față de ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 138 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre cei 138 pacienți internați la ATI, 126 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 61 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 5 mai mult decât în ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

Urmărește-ne pe Google News