Numărul cazurilor noi de COVID este cu aproape 900 mai mare față de ziua precedentă, ajungând la 5.388 de cazuri noi. Numărul testelor efectuate este și el mai mare: 52.314 – dintre care 19.677 de teste RT-PCR și 32.637 de teste rapide antigenice.

Cele mai multe cazuri noi sunt din nou în București, respectiv 617. Totodată, potrivit bilanțului, județul Satu Mare a intrat în scenariul roșu, după ce rata de infectare a depășit pragul de 3,11.

În total, în România au fost înregistrate 1.144.893 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), 1.078.434 de pacienți au fost declarați vindecați.

97 de decese în ultimele 24 de ore

50 de femei și 47 de bărbați infectați cu COVID-19 și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore.

Unul dintre decesele înregistrate este al unui pacient infectat în Italia și raportat de DSP Suceava. Dintre cele 97 de decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, două la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 24 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 28 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

92 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

Până astăzi, 35.456 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Numărul pacienților internați la ATI, tot în creștere

În prezent, 6.980 de pacienți cu COVID sunt internați, cu 709 mai mulți față de ziua precedentă.

Dintre aceștia, 798 sunt la terapie intensivă, un număr în creștere față de ziua precedentă cu 57.

Din totalul pacienților internați, 178 sunt minori, 162 fiind internați în secții și 16 la ATI.

Alte 26.229 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.372 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.174 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 343 de persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

 
 

Urmărește-ne pe Google News