România a înregistrat marți cea mai neagră zi a pandemiei. Grupul de Comunicare Strategică a confirmat 574 de decese COVID, dintre care 561 au avut loc în ultimele 24 de ore.
Este vorba despre 294 de bărbați și 280 de femei internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.
Dintre cele 574 de decese, cinci au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 26, la categoria de vârstă 40-49 de ani, 60, la categoria de vârstă 50-59 de ani, 141, la categoria de vârstă 60-69 de ani, 197, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 145, la categoria de vârstă peste 80 de ani.
518 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 46 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 13 decese anterioare intervalului de referință, survenite unul în luna septembrie 2021 și 12 în luna octombrie 2021, în județele Argeș, Constanța, Ialomița, Maramureș, Mureș și Suceava.
Din totalul de 574 de pacienți decedați, 528 erau nevaccinați și 46, vaccinați. Cei 46 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 80 de ani. 43 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități.
Până astăzi, 42.616 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
18.863 de cazuri noi de infectare
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 18.863 de infectări, după efectuarea a 81.054 de teste – 27.819 teste RT-PCR (15.039, în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.780, la cerere) și 53.235 de teste rapide antigenice.
Din cele 18.863 de cazuri, 273 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.568 de persoane au fost reconfirmate.
Până astăzi, 19 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.486.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), dintre care 6.103 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.261.267 de pacienți au fost declarați vindecați.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în București (2.190), Iași (658), Constanța (655), Ilfov (626), Bihor (605).
1.805 pacienți, internați la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.730. Dintre acestea, 1.805 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 486 sunt minori, 450 fiind internați în secții și 36, la ATI.
Pe teritoriul României, 137.484 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.506 persoane se află în izolare instituționalizată.
De asemenea, 56.258 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 144 de persoane.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID 19 octombrie 2021 – 18.863 de cazuri noi – 81.054 de teste
- Bilanț COVID 18 octombrie 2021 – 10.141 de cazuri noi – 34.610 teste
- Bilanţ COVID 17 octombrie 2021 – 11.546 de cazuri noi – 41.223 de teste
- Bilanț COVID 16 octombrie 2021 – 15.239 de cazuri noi – 69.249 de teste
- Bilanț COVID 15 octombrie 2021 – 15.828 de cazuri noi – 67.655 de teste
- Bilanț COVID 14 octombrie 2021 – 16.383 de cazuri noi – 67.845 de teste
- Bilanț COVID 13 octombrie 2021 – 15.733 de cazuri noi – 69.845 de teste
- Bilanț COVID 12 octombrie 2021 – 16.743 de cazuri noi – 79.545 de teste
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!