Grupul de Comunicare Strategică a confirmat marți 88 de decese COVID, dintre care 66 în ultimele 24 de ore și 22 anterioare.

Este vorba despre 37 bărbați și 51 femei, pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 88 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, unul la categoria de vârstă 40-49 ani, opt la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 la categoria de vârstă peste 80 ani.

81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a înregistrat comorbidități, iar pentru șase pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 22 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Bacău, Buzău, Călărași, Iași, Neamț, înregistrate în lunile noiembrie și decembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 66 de decese.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Din totalul de 88 de pacienți decedați, 83 erau nevaccinați și 5 vaccinați. Cei 5 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Până astăzi, 58.320 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

826 de noi infectări

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 826 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 4 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Cele 826 de cazuri au fost depistate după efectuarea a 50.027 de teste – 13.419 teste RT-PCR (6.511 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.908 la cerere) și 36.608 teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 216 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 21 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.799.455 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.742 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

1.727.435 de pacienți au fost declarați vindecați.

Bilanț COVID în creștere: 88 de decese și 826 de noi infectări

488 de pacienți la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.003. Dintre acestea, 488 sunt internate la ATI. Dintre cei 488 de pacienți internați la ATI, 47 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 66 sunt minori, 62 fiind internați în secții și 4 la ATI.

Pe teritoriul României, 10.105 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.413 persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 81.693 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 31 de persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI