Grupul de Comunicare Strategică a confirmat luni 154 de decese de COVID, dintre care 125 în ultimele 24 de ore și 29 din perioada anterioară.

Este vorba despre 80 de bărbați și 74 de femei, pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Unul dintre aceștia a fost infectat în Franța și a decedat în județul Mehedinți.

Dintre cele 154 de decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 10 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 54 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 35 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

143 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 29 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Bacău, Bihor, Giurgiu, Ilfov, Iași, Neamț, Vaslui și Municipiul București în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 125 de decese.

Din totalul de 154 de pacienți decedați, 130 erau nevaccinați și 24 vaccinați. Cei 24 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.

Până astăzi, 55.113 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

1.550 de noi infectări

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.550 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 27 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.149 de teste RT-PCR (3.586 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.563 la cerere) și 13.226 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 315 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 22 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.764.251 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.067 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.645.732 de pacienți au fost declarați vindecați.

1.539 de pacienți la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.116. Dintre acestea, 1.539 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.539 de pacienți internați la ATI, 150 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 164 sunt minori, 150 fiind internați în secții și 14 la ATI.

Pe teritoriul României, 56.563 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.785 de persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 54.357 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 59 de persoane.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

 
 

Urmărește-ne pe Google News