Bilanțul COVID de astăzi este cel mai ridicat din ultimele 18 zile. România a depășit din nou pragul de 1.000 de cazuri noi. De pe 9 decembrie, când au fost anunțate 1.032, și până astăzi, autoritățile au anunțat în bilanțul zilnic doar sub 1.000 de cazuri.
Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.144 de cazuri noi, dublu față de ziua precedentă. Au fost efectuate însă și mult mai multe teste, tot dublu față de ziua precedentă.
În total, până astăzi, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.804.455 de cazuri COVID. 1.734.715 pacienți au fost declarați vindecați.
Creștere a deceselor
În ultimele 24 de ore, 67 de persoane confirmate cu COVID și-au pierdut viața. Nu este raportat niciun deces anterior, astfel că bilanțul deceselor înregistrate în ultimele 24 de ore este cel mai ridicat din ultimele două săptămâni. Pe 16 decembrie, au fost înregistrate 67 de decese în 24 de ore, fiind anunțate atunci și 19 decese anterioare.
Dintre cele 67 de decese anunțate astăzi, 28 decembrie, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6, la categoria de vârstă 50-59 de ani, 12, la categoria de vârstă 60-69 de ani, 23, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 22, la categoria de vârstă peste 80 de ani.
65 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți nu au înregistrat comorbidități. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
Dintre cei 67 de pacienți decedați, 57 erau erau nevaccinați și 10, vaccinați. Cei 10 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Câți pacienți sunt la terapie intensivă
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.418. Dintre acestea, 393 sunt internate la ATI. Dintre cei 393 de pacienți internați la ATI, 34 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 54 sunt minori, 47 fiind internați în secții și 7, la ATI. Pe teritoriul României, 7.855 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.628 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 97.810 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 48 de persoane.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID 28 decembrie 2021 – 1.144 de cazuri noi – 47.285 de teste
- Bilanț COVID 27 decembrie 2021 – 566 de cazuri noi – 20.298 de teste
- Bilanț COVID 26 decembrie 2021 – 349 de cazuri noi – 9.774 de teste
- Bilanț COVID 25 decembrie 2021 – 598 de cazuri noi – 20.820 de teste
- Bilanț COVID 24 decembrie 2021 – 717 cazuri noi – 34.013 teste
- Bilanț COVID 23 decembrie 2021 – 775 de cazuri noi – 39.994 de teste
- Bilanț COVID 22 decembrie 2021 – 851 de cazuri noi – 44.310 teste
- Bilanț COVID 21 decembrie 2021 – 826 de cazuri noi – 50.027 de teste