România a atinsm marți, 28 septembrie, un nou vârf al infectărilor cu COVID, de la apariția virusului în România. Grupul de Comunicare a confirmat 11.049 de infectări după efectuarea a 73.382 de teste – 25.282 de teste RT-PCR și 48.100 de teste rapide antigenice. Este cel mai mare număr de cazuri confirmat într-o zi, dar și cel mai mare număr de teste efectuat într-o zi.
Până acum, cel mai mare număr de infectări zilnice raportate până azi a fost pe 18 noiembrie 2020, când s-au înregistrat 10.269 de cazuri.
Dintre cele 11.049 de cazuri, 182 sunt ale unor pacienți reinfectați, depistați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Totodată, potrivit bilanțului, alte 928 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 28 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.210.810 cazuri de infectare cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), dintre care 1.129 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.104.496 de pacienți au fost declarați vindecați.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în București (1.912), Timiș (564), Cluj (396), Iași (392), Suceava (373), Ilfov (357), Constanța (333).
208 decese COVID
109 femei și 99 de bărbați infectați cu COVID și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore.
Dintre cele 208 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani. Este vorba despre o pacientă de 28 de ani, din județul Timiș, care prezenta comorbidități și nu era vaccinată.
Alte două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, șase, la categoria de vârstă 40-49 de ani, 33, la categoria de vârstă 50-59 de ani, 51, la categoria de vârstă 60-69 de ani, 64, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 51, la categoria de vârstă peste 80 de ani.
185 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 13 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
Până astăzi, 36.658 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
Numărul pacienților la ATI, din nou în creștere
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.431. Dintre acestea, 1.267 sunt internate la ATI, în creștere cu 49 față de ieri.
La nivel național sunt libere 26 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-CoV-2, iar în București sunt 11 paturi libere la acest moment.
Din totalul pacienților internați, 306 sunt minori, 289 fiind internați în secții și 17 la ATI.
Alte 54.953 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.066 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 61.743 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 183 de persoane.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID 27 septembrie 2021 – 5.655 de cazuri noi – 28.747 de teste
- Bilanț COVID 26 septembrie 2021 – 6.333 de cazuri noi – 44.270 de teste
- Bilanț COVID 25 septembrie 2021 – 7.676 de cazuri noi – 67.364 de teste
- Bilanț COVID 24 septembrie 2021 – 7.116 cazuri noi – 56.660 de teste
- Bilanț COVID 23 septembrie 2021 – 7.095 de cazuri noi – 53.717 teste
- Bilanț COVID 22 septembrie 2021 – 7.045 de cazuri noi – 53.951 de teste
- Bilanț COVID 21 septembrie 2021 – 6.789 de cazuri noi – 59.686 de teste