Bilanțul COVID de duminică, 29 august, este unul în scădere față de ziua precedentă, când au fost peste 1.000 de noi infectări. Însă au fost efectuate și mai puține teste: 30.964, față de aproape 44.000.
Cele mai multe cazuri confirmate în ultimele 24 de ore sunt în București, respectiv 143. Urmează județele Timiș (57 de noi infectări), Suceava (46 de noi cazuri COVID) și Satu Mare, unde au fost confirmate 44 de cazuri noi.
Alte 87 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În total, până acum, în România au fost 1.096.753 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.054.246 de pacienți au fost declarați vindecați.
19 decese în ultimele 24 de ore
10 femei și 9 bărbați infectați cu virusul și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Dintre cele 19 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 la categoria 50-59 ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
Până astăzi, 34.528 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
269 de pacienți la ATI
Potrivit bilanțului, 1938 de oameni infectați cu SARS-COV-2 sunt acum internați în unitățile sanitare. Este o creștere față de ziua precentă, când erau cu 123 mai puțin oameni internați.
O creștere semnificativă este și în ceea ce privește bilanțul de la terapie intensivă. Numărul pacienților internați la ATI a urcat la 269, cu 26 mai mulți față de ziua precedentă.
Alte 6.567 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.956 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.842 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 47 de persoane.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID 29 august 2021 – 868 de cazuri noi – 30.964 de teste
- Bilanț COVID 28 august 2021 – 1.015 de cazuri noi – 43.886 de teste
- Bilanț COVID 27 august 2021 – 946 de cazuri noi – 40.000 de teste
- Bilanț COVID 26 august 2021 – 953 de cazuri noi – 35.591 de teste
- Bilanț COVID 25 august 2021 – 849 de cazuri noi – 36.998 de teste
- Bilanț COVID 24 august 2021 – 782 de cazuri noi – 40.125 de teste
- Bilanț COVID 23 august 2021 – 415 cazuri noi – 15.118 teste
- Bilanț COVID 22 august 2021 – 517 cazuri noi – 28.568 de teste
- Bilanț COVID 21 august 2021 – 591 de cazuri noi – 40.101 teste
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro