În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.583 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, cu 693 mai puține față de ziua anterioară.

Cele 3.583 de cazuri noi au fost depistate după efectuarea a 33.333 de teste. Dintre acestea, 11.615 sunt teste RT-PCR (7.158, în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.457, la cerere) și 21.718 teste rapide antigenice.

450 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, depistați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 245 de persoane au fost reconfirmate.

36 decese COVID

În ultimele 24 de ore, INSP a raportat 36 decese (18 bărbați și 18 femei), dintre care 22 anterioare intervalului de referință.

Dintre cele 36 decese, două sunt la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4, la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10, la
categoria de vârstă 60-69 de ani, 11, la categoria de vârstă 70-79 de ani și 9, la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 36 pacienți decedați, 30 au fost nevaccinați și 6, vaccinați. 2 dintre pacienții vaccinați care au
decedat aveau vârsta între 50 și 59 de ani, unul avea vârsta între 60 și 69 de ani, 2 aveau vârsta între 70 și 79 de ani, iar unul avea peste 80 de ani.

Până astăzi, 64.994 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

395 de persoane, la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.587 cu 115 mai
puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 395 de persoane, cu 3 mai puține decât în ziua anterioară.

Dintre cei 395 pacienți internați la ATI, 344 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 175 sunt minori, 174 fiind internați în secții, cu 9 mai puțini decât în ziua anterioară și unul în ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.

Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News