Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți 5.231 de cazuri noi de infectare cu coronavirus după efectuarea a 37.530 de teste, 24.809 teste RT-PCR (15.422 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.387 la cerere) și 12.721 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.368 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 6 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 983.217 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
880.429 de pacienți au fost declarați vindecați.
Bucureștiul și 13 județe sunt în scenariul roșu, având o incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile raportat la mia de locuitori de peste 3.
196 de decese COVID
În ultimele 24 de ore au fost raportate 196 de decese (109 bărbați și 87 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 65 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 64 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 48 decese la categoria de peste 80 de ani.
184 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Până astăzi, 24.386 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
1.466 de pacienți la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.052.
Dintre acestea, 1.466 sunt internate la ATI. Numărul este în ușoară scădere față de ieri, când la terapie intensivă erau internate 1.478 de persoane.
Pe teritoriul României, 67.046 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.724 de persoane se află în izolare instituționalizată.
De asemenea, 47.882 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 122 de persoane.
Cum au evoluat numărul de cazuri noi și numărul testelor efectuate în ultimele zile:
- Bilanț COVID 6 aprilie 2021 – 5.231 de cazuri – 37.530 de teste
- Bilanț COVID 5 aprilie 2021 – 3.611 cazuri – 14.303 teste
- Bilanț COVID 4 aprilie 2021 – 4.151 de cazuri – 21.647 de teste
- Bilant COVID 3 aprilie 2021 – 5.498 de cazuri – 37.343 de teste
- Bilanț COVID 2 aprilie 2021 – 5.808 cazuri – 39.734 de teste
- Bilanţ COVID 1 aprilie 2021 – 6.115 cazuri – 41.982 de teste
- Bilanț COVID 31 martie 2021 – 6.156 de cazuri – 41.554 de teste
- Bilanț COVID 30 martie 2021 – 6.204 cazuri – 40.387 de teste
- Bilanț COVID 29 martie 2021 – 3.825 de cazuri – 14.355 de teste
- Bilanţ COVID 28 martie 2021 – 4.439 de cazuri – 21.477 de teste
- Bilanţ COVID 27 martie 2021 – 5.869 de cazuri – 37.144 de teste
- Bilanț COVID 26 martie 2021 – 6.516 cazuri – 40.714 teste
- Bilanț COVID 25 martie 2021 – 6.651 de cazuri – 41.979 de teste
- Bilanț COVID 24 martie 2021 – 6.136 de cazuri – 40.241 de teste
- Bilanț COVID 23 martie 2021 – 6.149 de cazuri – 38.700 de teste
- Bilanț COVID 22 martie 2021 – 3.743 de cazuri – 13.552 de teste
- Bilanț COVID 21 martie 2021 – 4.267 de cazuri – 20.392 de teste
- Bilanț COVID 20 martie 2021 – 6.096 de cazuri – 37.532 de teste
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro